Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
mart. 20, 2016 Andrei Şandor Actualitate 0 1327 vizualizari
În urmă cu câteva zile, jandarmii bihoreni au primit vizita viitorilor poliţişti din ţara vecină, Ungaria. Mai exact, un grup de elevi de la Școala Medie de Ordine Publică din Miskolc, însoţiţi de doi profesori, au fost în România, la Şcoala de pregătire a Agenţilor de Frontieră din Oradea. Deplasarea a avut loc în cadrul unui proiect privind schimbul de elevi între cele două instituţii de învăţământ. În cadrul vizitei de la noi, oaspeții au poposit și la Inspectoratul de Jandarmi Județean Bihor, cu scopul de a cunoaşte atribuţiile şi rolul instituţiilor care compun sistemul de ordine şi siguranţă publică în România. „Pentru început au fost proiectate două filme, unul prin care era prezentată Jandarmeria Română şi unul prin care a fost prezentată Jandarmeria Bihor. Maghiarii au putut înţelege rolul şi atribuţiile Jandarmeriei în sistemul de ordine şi siguranţă publică. Activitatea a fost una interactivă elevii maghiari solicitând lămuriri, condiţii în care în Ungaria nu există o instituţie similară”, explică purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, cpt. Ioan Bogdan. Vitorii polițiști din Ungaria au avut parte și de exerciţii demonstrative, putând, de asemenea, să viziteze şi standuri cu materialele şi tehnica din dotare.
iul. 01, 2021 0
iul. 25, 2017 0
iun. 12, 2017 0
mai 24, 2017 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0