Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
mart. 17, 2016 Andrei Şandor Actualitate 0 2389 vizualizari
Primarii din Bihor și din Hajdu – Bihar au pus regiunea la cale joi, 17 martie, la Biharkeresztes. A fost o întrevedere cu ocazia lansării Programului Interreg V-A România–Ungaria, care va fi implementat până în 2020, un fel de continuare a programului HU – RO, prin intermediul Fondului European de Dezvoltare Regională, cu sprijinul Uniunii Europene şi al guvernelor celor două state.
Ținta este o felie cât mai mare din tortul de peste 230 de milioane de euro, iar intenția Primăriei Oradea este de a face totul pentru o bună colaborare cu cealaltă parte a graniței. „Suntem în faţa unui nou ciclu de finanţare, iar scopul nostru este să identificăm şi să realizăm proiecte benefice pentru ambele comunităţi. Urmează ca peste trei săptămâni să aibă loc o nouă întâlnire, de data aceasta la Primăria Oradea”, a declarat viceprimarul Huszar Istvan.
Biroul de Presă al Municipalității a comunicat axele prioritare ale programului nou: protejarea în comun şi utilizarea eficientă a valorilor comune şi resurselor, îmbunătăţirea mobilităţii transfrontaliere durabile şi eliminarea blocajelor, îmbunătăţirea ocupării forţei de muncă şi promovarea mobilităţii forţei de muncă transfrontaliere, îmbunătăţirea serviciilor de îngrijire a sănătăţii, îmbunătăţirea prevenirii riscurilor şi gestionării dezastrelor și promovarea cooperării transfrontaliere între instituţii şi cetăţeni.
Județele din România care pot participa la acest nou program sunt Bihor, Satu–Mare, Arad şi Timiş, iar cele ungurești sunt Szabolcs–Szatmar–Bereg, Hajdu–Bihar, Bekes şi Csongrad. „Bugetul Programului Interreg V-A România–Ungaria 2014-2020 este de 231.861.763 euro (buget total), din care 189.138.672 euro din Fondul European pentru Dezvoltare Regională”, informează administrația locală orădeană.
nov. 19, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0