Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
mart. 09, 2016 Andrei Şandor Actualitate 0 2572 vizualizari
Subiect delicat și extrem de important pe agenda discuțiilor inițiate de Felix Cozma, directorul executiv al Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Bihor: serviciile sociale. Șeful insttituiei a invitat și Prefectura la masa rotundă din 17 martie când fundații, ONG-uri, dar și trimiși ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana”, Direcției de Sănătate Publică, Inspectoratului Teritorial de Munca Bihor sau DGASPC Bihor vor aborda tematica consistentă a domeniului social.
Cozma, care a recunoscut telefonic pentru bihorstiri.ro că ideea i-a venit și în urma situației de la Tinca (n.b.: unde, fără a avea acreditare și alte avize pentru așa ceva, un bihorean a oferit servicii sociale nevoiașilor), spune că pe agenda mesei rotunde de săptămâna viitoare vor fi teme precum rolul serviciilor sociale în județul Bihor, acreditarea furnizorilor de servicii sociale și licențierea serviciilor sociale, probleme identificate în desfășurarea activității serviciilor sociale, respectiv modificări legislative în domeniul asistenței sociale.
„Scopul acestei întâlniri este acela de a crea un liant între instituțiile publice din Bihor, furnizorii de servicii sociale și cei de formare profesională în acest domeniu al asistenței sociale, pentru o mai bună dezvoltare și organizare a serviciilor sociale”, transmite directorul AJPIS Bihor care precizează că își dorește „comunicare în beneficiul persoanelor aflate în dificultate”.
Evenimentul va avea loc în 17 martie (joi), de la ora 11, la sediul AJPIS din Oradea, str. Armatei Române, nr. 1B (clădirea în care se află și ITM Bihor, în sala de conferințe).
nov. 14, 2023 0
ian. 25, 2023 0
mart. 17, 2022 0
feb. 15, 2021 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0