Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
mart. 07, 2016 Andrei Şandor Administrație, Politică 0 2166 vizualizari
După ce, săptămâna trecută, secretarul general al PNL (și primar al Oradiei), Ilie Bolojan, a trasat clar obiectivul de la alegerile locale în urmă cărora liberalii ar vrea să conducă singuri municipiul reședință de județ și Consiliul Județean, supefacția competitorilor politici nu întârzire să apară. Co-președintele ALDE Oradea, Dorin Corcheș (foto), se arată dezamăgit de atitudinea actuală, „arogantă”, a lui Bolojan, omul care, la alegerile prezidențiale din 2014, cerea de la cetățeni luciditatea necesară pentru a nu da toată Puterea unui singur partid. Atunci, primarul orădean se referea la faptul că prin alegerea ca președinte a lui Victor Ponta, PSD urma să dețină atât Puterea execuvită (având majoritate în Parlament, deci conducerea Guvernului), cât și pe cea prezidențială. Se pare, după cum observă și liberal – democrații, că edilul liberal s-a schimbat cu 180 de grade și cere acum taman ceea ce critica în urmă cu ceva mai mult de un an de zile: ca alegătorii să dea PNL toată Puterea la nivel de județ Bihor. Corcheș și-a amintit că însuși Ilie Bolojan spunea că nu e bine pentru democrație ca întreaga putere decizională din punct de vedere politic să fie în mâinile unui singur partid. Văzând schimbarea de macaz a lui Bolojan, liderul ALDE Oradea cere ca liberalii să explice motivele acestei suciri.
oct. 23, 2024 0
aug. 30, 2024 0
iul. 19, 2024 0
iul. 10, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 19, 2024 0
nov. 19, 2024 0