Actualizat noiembrie 27th, 2024 7:22 PM
mart. 05, 2016 Andrei Şandor Actualitate 0 1720 vizualizari
Gândită să „orneze” noua Piață Rogerius (Centrul de Afaceri construit și pe bani europeni) și să ofere o zonă cel puțin decentă pentru mașinile care vin în zonă, parcarea semi – subterană din fața Spitalului Municipal e în lucru încă de anul trecut. Acum, firma care lucrează la ea, Construcții Bihor, raportează că totul e în grafic, șantierul fiind programat pentru a fi finalizat în august. Inclusiv tunelul pentru pietoni care va lega parcarea cea nouă de Centrul de Afaceri. Însuși primarul Ilie Bolojan a fost pe teren pentru a verifica stadiul lucrărilor. După cum informează Biroul de Presă al Primăriei, stâlpii de susţinere ai parcării au fost deja montaţi, iar pereţii exteriori de beton monolit au fost turnaţi. Acum se lucrează la hidroizolaţia exterioară a pereţilor parcării şi se toarnă betonul la ultimii pereţi ai acesteia. Totodată, în spatele pereţilor, spaţiul rămas se umple cu pământ compactat. Reprezentanții firmei care lucrează la parcare spun că urmează pregătirea pardoselilor în vederea turnării de beton, după care se va monta învelitoarea prefabricată peste demisol. Lucrările la pasajul subteran de legătură cu Piaţa Rogerius ar urma să înceapă în luna mai. Reamintim că se dorește oprirea circulației tramvaielor pe tronsonul Parcul Olosig (Mihai Viteazul) – Pod CFR pentru ca subtraversarea străzii Coposu să poată fi făcută în condițiile cele mai optime. Cel mai probabil, această operațiune va fi efectuată în timpul vacanței de primăvară a elevilor.
Noua parcare din Rogerius va avea 412 locuri, dintre care jumătate sunt proiectate pentru demisol.
iul. 05, 2023 0
mai 05, 2023 0
dec. 31, 2021 0
oct. 27, 2021 0
nov. 27, 2024 0
nov. 27, 2024 0
nov. 27, 2024 0
nov. 27, 2024 0