Sunt, totodată, și firme conduse de oameni de afaceri despre care nu s-ar crede că se împiedică de niște facturi de apă caldă sau/și încălzire centrală. Mai există categoria aparte a restanțierilor care nu mai există. Printre ei, Partidul Umanist din România, care figurează pe lista neagră de la CET cu suma de 6.822,04 lei. Adică actualul Partid Conservator, trecut ca având adresă de buletin pe strada Mareșal Ion Antonescu. Dovadă că demult nu s-a mai interesat nimeni de facturile restante: nici strada, nici partidul nu se mai numesc așa cum apar în evidențele Electrocentrale. Și mai interesantă este prezența în tabelul rău-platnicilor a rubricii „Birou Parlamentar” (Str. 1 Decembrie, nr. 6), cu suma de 2.834,17 lei. Nu se specifică dacă senatorul Ioan Mang (PSD) sau deputatul Octavian Bot (PDL) nu și-au achitat (încă) la zi facturile termice. Pete de culoare pe lista datornicilor ar mai putea fi considerate următoarele nume: Clubul FC Bihor Oradea (141.204,02 lei), Austrian Invest SRL – a lui Marius Vizer (97.530,90 lei) sau Casa de Cultură a Municipiului (15.037,76 lei). Cea mai îndatorată firmă în ceea ce privește Electrocentrale Oradea SA rămâne Stimin SA, care conduce detașat topul restanțierilor la 31 octombrie 2010, cu „modesta” sumă de 672.662,40 lei. Adică, dacă statisticile celor de la CET sunt corecte, peste 6,72 miliarde lei vechi. Dacă la consumatorii casnici recuperarea este mereu mai ușoară și mai tot timpul pusă în aplicare, rămâne un imens semn de întrebare cum se gândesc cei de la Electrocentrale să recupereze asemenea arierate astronomice. În totat, cele 423 de firme datorează furnizorului de apă caldă și energie termică suma de 5.235.417.41 lei (!). Cam 1,3 milioane euro. Click aici pentru acces la lista completă.