Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
feb. 22, 2016 Florin Coman Actualitate, business 0 2199 vizualizari
AJOFM Bihor anunță o selecție pentru 35 de posturi în Germania, pentru muncitori calificaţi în diverse meserii. Triajul va avea loc în zilele de 22 și 23 martie la Sibiu. Potrivit directorului executiv Bekesi Csaba, firma Unique Personalservice GmbH oferă locuri de muncă pentru sudori (7 posturi), lucrători calificaț în producție – industria automobilelor (7 posturi), hamali (6 posturi), operatori CNC (5 posturi), electricieni (5 posturi) și operatori stivuitoriști (5 posturi).
„Pentru ocuparea posturilor vacante sunt solicitate persoane care au calificare profesională încheiată, experienţă în domeniu, permis de conducere categoria B, precum si cunostinţe bune de limba germană – nivel B1”, iar „salariul oferit este de 8,80 – 11,88 euro brut/oră, conform contractelor colective de muncă în respectivele domenii de activitate, la care se adaugă diferite bonusuri, iar durata contractelor de muncă este pe o perioadă nedeterminată. Se oferă sprijin în vederea găsirii unei locuinţe”m informează AJOFM Bihor.
Bihorenii care corespund cerinţelor posturilor oferite trebuie să se adreseze Consilierului EURES din cadrul AJOFM (strada Transilvaniei, nr.2, telefon – 0359.800.960).
Merită reținută și birocrația: pentru înregistrarea în baza de date e nevoie de: cerere tip (se completează la AJOFM), copie a actului de identitate sau a pașaportului cu valabilitate minimum 6 luni,
CV model Europass (cu fotografie) în limba germană, cazier judiciar în original din care să reiasă că persoanele nu au antecedente penale (cu termen de valabilitate 6 luni), respectiv de o adeverinţă de la medicul de familie cu menţiunea „Clinic sănătos/Apt pentru muncă”.
oct. 11, 2024 0
aug. 06, 2024 0
iul. 11, 2024 0
iun. 06, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0