Actualizat noiembrie 21st, 2024 10:53 AM
feb. 12, 2016 Andrei Şandor Actualitate, Politică 0 4495 vizualizari
Cu toate sondajele care îl arată pe Ilie Bolojan drept câștigător detașat al alegerilor din iunie, secretarul general al ALDE Bihor, Octavian Bara, consideră că sociologii (dar și presa care îl tot „ridică în slăvi” pe edilul liberal) uită de un element important: CET-ul. Vineri, în conferința de presa în care a apărut și senatorul Varujan Vosganian, Bara a precizat că procentele lui Bolojan vor scădea pe măsură ce oponenții lui vor reaminti populației că, spre exemplu, Municipalitatea va semna un contract-mamut de mentenanță pentru noua centrală de pe Șoseaua Borșului: peste 170 de miliarde de lei (vechi), spune liberal-democratul. Omul de afaceri consideră că acești bani, despre care nu li se spune nimic cetățenilor care vor fi chemați la urne în iunie, se vor regăsi în taxele și impozitele din anii ce urmează, dar mai ales în prețul gigacaloriei. Care, crede Bara, ar putea ajunge să coste chiar și dublu față de cât e acum. Pe de altă parte, reprezentantul ALDE Bihor speră ca, deși alegerile locale vor avea loc în plină vară, orădenii să nu uite (nici) de foarte desele perioade de disconfort termic de care au avut parte în iarna 2015 / 2016.
feb. 12, 2020 0
aug. 22, 2018 0
iun. 20, 2017 1
iun. 15, 2017 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0