Concursul, care a contat foarte mult mai ales prin prisma punctelor pe care dansatorii le-au putut obţine în vederea urcării în clasamentul mondial, a oferit posibilitatea orădenilor de a se (re)împrieteni cu dansul sportiv de performanţă, mai ales că, graţie organizatorilor, intrarea la Arena “Antonio Alexe” a fost liberă. Printre cei care au pornit în înfruntarea de pe parchet s-au numărat şi vedetele locale Karajos Judit şi Cseke Zsolt, perechea-vedetă a Clubului Stephany, antrenată de multipli campioni naţionali orădeni Toth Istvan şi Toth Noemi (fostă Tarr). Încă de sâmbătă, 6 noiembrie, cei doi sportivi ai clubului organizator au reuşit o clasare pe excelentul loc 4 la categoria latino-american. Rezultat foarte bun dacă e să ne gândim la adversari şi la faptul că, în cele din urmă, juriul format din profesionişti a desemnat o pereche din Franţa ca fiind cea mai bună. Ori, după cum se poate intui, resursele francezilor pentru a se dedica dansului sunt mult mai generoase decât cele ale orădenilor. Per total, câteva sute de orădeni au profitat de gratuitatea oferită la intrarea la concursul Varadinum Dance Festival şi au admirat superbele costume specifice acestui sport, dar şi sincronul perfect (şi pe muzică) al perechilor participante. Urmăriţi imagini deosebite de la concursul de dans prin intermediul galeriilor foto 1 şi 2. Duminică a fost mai ales ziua micuţilor dansatori. Ca de obicei, aceştia au stârnit ropote de aplauze şi un imens val de apreciere şi de simpatie din partea celor prezenţi. Chiar şi din partea mai bătrânilor dansatori veniţi la Oradea. Urmăriţi un fotoreportaj cu copii în prim plan accesând galeria foto.