Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
feb. 10, 2016 Andrei Şandor Actualitate 0 3121 vizualizari
Vitejia directorului ADP Oradea, Liviu Andrica, cel care spunea recent că reprezentanții Primăriei vorbesc degeaba despre data inaugurării Complexului Nymphaea deoarece el este cel care va da OK-ul în funcție de situația pregătirilor, a fost de prisos. Viceprimarul Mircea Mălan (foto) a anunțat fără drept la replică faptul că aquaparcul clădit în locul bătrânului Ștrand Municipal va fi deschi publicului de Ziua Muncii. Cu doar câteva zile înainte de debutul oficial al campaniei electorale pentru alegerile locale. Aparent, între ziua în care Andrica a făcut declarațiile menționate mai sus și cea în care a fost anunțată data deschiderii noului loc de agrement au avut loc niște puneri la punct ale lucrurilor.
Directorul Direcției Management Proiecte cu Finanțare Internațională, Marius Moș, a precizat marți (9 februarie) că finalizarea lucrărilor e prevăzută pentru sfârșitul lunii martie, moment în care se va putea intra în probe cu aquaparcul. Mălan a fost mult mai tranșant: 31 martie e ziua în care vor fi terminate, cel târziu lucrările. Confruntat cu declarațiile șefului ADP, viceprimarul a spus că testarea va putea începe chiar mai repede de 31 martie sau de 1 aprilie.
În schimb, ceea ce încă nu se știe (sau încă nu se vrea să se dea de veste) este schema tarifară. Aici, potrivit lui Mircea Mălan, societatea care va administra Complexul Nymphaea, ADP, va trebui să vină cu planurile, iar Consiliul Local va avea posibilitatea să aprobe sau / și să amendeze propunerile.
aug. 13, 2024 0
aug. 06, 2024 0
mai 09, 2024 0
apr. 26, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0