Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
nov. 03, 2010 Andrei Şandor Actualitate 0 1149 vizualizari
Concret, Vulcu reclamă faptul că, deși plătește bani grei pentru a-și desfășura acolo activitatea, Teatrul de Stat trebuie să își facă programul în funcție de mișcările de la CCS. Miercuri, 3 noiembrie, directorul din cadrul Teatrului de Stat a declarat că s-a crucit când a primit programul pe luna decembrie a instituției care încasează banii de chirie din partea teatrului. Potrivit lui Daniel Vulcu, în prima jumătate a lunii decembrie, CCS a închiriat sala altor organizatori de evenimente pentru 8 seri, în condițiile în care pentru ca piesele de teatru să fie pregătite corespunzător, actorii și toți cei implicați au nevoie de timp.
Șeful trupei „Iosif Vulcan” consideră că pentru banii pe care îi ia de la Teatrul de Stat (n.b.: 24.000 lei/lună!), Casa de Cultură ar trebui să facă exact invers: să își întocmească programul și calendarul de închiriere a sălii mari în funcție de activitatea teatrului. „Nu mi se pare normal și nici corect. Mă întreb de ce trebuie să îi dau eu acea chirie?”, se întreabă Daniel Vulcu. Acesta mai spune că, din câte știe, chiria nu a fost redusă nici după reducerea substanțială a bugetului Teatrului de Stat și consideră că gazdele acestuia ar trebui să fie mai cu respect față de instituția de cultură deoarece după ce teatrul va pleca de acolo, CCS nu va mai face „în veci” venituri proprii lunare de 240.000.000 lei vechi.
Printre evenimentele pe care Casa de Cultură a Sindicatelor le va găzdui în detrimentul parțial al Teatrului de Stat se numără diverse concerte, alagerile pentru conducerea filialei județene a PDL, dar și marcarea Zilei Naționale a României. Legat de data de 1 decembrie, directorul Daniel Vulcu susține că i s-a sugerat de către managerul Teatrului de Stat, Lucian Silaghi, să convingă Municipallitatea să renunțe la sărbătorirea de la CCS, câștigându-se astfel o zi pentru Teatrul de Stat. În mod evident, Vulcu crede că sugestia vine pe fondul apartenenței sale la partidul care conduce Primăria Oradea (PNL), el fiind și membru al grupului de consilieri liberali.
Potrivit șefului trupei „Iosif Vulcan”, cel mai probabil este că cei de la Casa de Cultură a Sindicatelor își permit să dinamiteze activitatea Teatrului de Stat, în ciuda sumei frumoase pe care o încasează în fiecare lună în chip de chirie, pentru că profită de „un contract cu breșe încheiat în 2007” în care nu se specifică clar anumiți termeni și anumite drepturi pentru instituția de cultură. Precizăm că directorul CCS, Marius Crețu, nu a putut fi contactat pentru a face publică poziția lui față de cele reclamate de Daniel Vulcu (vezi filmul).
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0