Actualizat noiembrie 23rd, 2024 1:47 PM
feb. 02, 2016 Daniel Ardelean Actualitate 0 2352 vizualizari
Șoferii care au bani ar putea conduce ”nelimitat”, adică Poliția rutieră nu le va suspenda niciodată permisul, întrucât, potrivit unui proiect de lege depus anult trecut la Parlament, cei care rămân fără permis își vor putea răscumpăra punctele de penalizare.
„Art.401 – (1) Fiecare punct de penalizare aplicat poate fi răscumpărat până în momentul în care a intervenit de drept, suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule, ca măsură administrativă, iar contravenientul face dovada achitării amenzii contravenționale aplicate prin procesul-verbal respectiv”, se spune în propunerea care dorește modificarea actualului Cod Rutier.
Totuși, unii nu vor avea cum să își ia permisul înapoi chair dacă au bani în portofel sau în cont. Legea spune că acei care au mai puțin de un an de când au obținut permisul nu au acest drept.
Nici cei care sunt recidiviști, adică dacă nu a trecut un an de la ultima lor suspendare de permis, nu îl pot răscumpăra. Iar dacă contravenientul a produs pagube materiale în accident și polițistul i-a dat puncte de penalizare pentru fapta sa, va rămâne totuși fără permis.
iun. 25, 2024 0
oct. 16, 2023 0
aug. 02, 2023 0
dec. 20, 2022 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0