Cartea a fost editată în limba română prin grija Editurii Scriptum. Venit împreună cu soția lui, autorul cărții urmărit prezentarea, manifestarea beneficiind și de luarea de cuvânt a Floricăi Cherecheș, consilier local liberal și șefă a Fundației „Casa Minunată”. În auditoriu, un public în mare parte tânăr, aparent interesat foarte mult de modul în care se poate reuși în afaceri prin ignorarea etichetei clasice care se pune pe prima zi de lucru din săptămână și fără a-ți vinde sufletul (după cum spune titlul original al lucrării). John D. Beckett este un american licențiat în științe economice și inginerie mecanică, care a profesat ca inginer în industria aerospațială. Începând din anul 1963, a lucrat împreună cu tatăl său în cadrul unei afaceri a familiei, iar după doi ani a devenit directorul acesteia, în urma decesului tatălui său. În prezent este președintele companiei și a contribuit la avansarea afacerii, care acum deține primul loc în lume la producția și vânzarea de componente pentru sisteme de încălzire cu combustibil lichid. Compania, alături de afiliații săi, are în prezent o cifră de afaceri de peste o sută de milioane de dolari și aproximativ șase sute de angajați. De menționat că participanții la lansarea orădeană a cărții „De ce îmi place ziua de luni” au putut obține și autografe ale autorului și, de asemenea, având în vedere și încărcătura religioasă a momentului, au putu achiziționa și Biblii (foto). Imagini de la evenimentul găzduit de sala „Traian Moșoiu” a Primăriei orădene pot fi văzute în galeria foto atașată.