Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
oct. 20, 2010 Andrei Şandor Actualitate 0 1206 vizualizari
Liceenii vor avea astfel ocazia să participe la campania lansată nu demult, botezată „Fii liber, spune nu sclaviei!”. La activitățile întreprinse de polițiști vor fi prezenți și reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Oradea. Atât la „Ady Endre”, cât și la Liceul de Artă, oamenii legii și colaboratorii lor vor desfăşura activităţi preventiv-educative pe tema prevenirii traficului de persoane. Potrivit Biroului de Presă al Inspectoratului de Poliție al Județului Bihor, cu această ocazie, un grup de elevi voluntari de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, parteneri în acest proiect, vor interpreta o scenetă pentru a transmite un mesaj preventiv. Precizăm că această nouă campanie de security marketing a Poliției a fost lansată la sfârșitul lunii spetembrie, la sediul IPJ Bihor, în prezența reprezentanților mai multor licee din județ. Activitățile se vor desfășura pe durata întregului an școlar 2010/2011.
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0