Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
ian. 10, 2016 Andrei Şandor Administrație 0 2272 vizualizari
Pentru creșterea valorii spirituale și materiale a orașelor românești care se pot lăuda cu centre istorice, deputatul bihorean Cseke Attila (foto) va relua în noua sesiune parlamentară proiectul care a căzut la limită, în 2015, în legislativ. Este vorba despre propunerea inițierii unui Program Național de reabilitare a centrelor istorice. Potrivit deputatului Cseke, avem deja cel puțin un exemplu în țară – Sibiul, care a fost capitala europeană a culturii – pentru a vedea cât de mult contează o asemenea zonă istorică renovată și pusă în valoare. Demnitarul udemerist a reamintit că inițiativa sa a căzut la un singur vot în Comisia de Administrație a Camerei Deputaților, iar plenul aproape că a profitat de avizul negativ pentru a respinge proiectul. Cseke Attila promite să reia și această propunere, de data asta bazându-se pe Guvernul tehnocrat. Mai exact, pe vicepremierul Vasile Dâncu, cel care este și șeful Ministerului Administrației. Și, la fel de important, este din Cluj-Napoca, urbe care ar avea și ea nevoie de fonduri pentru punerea în valoare a centrului său istoric. Se pare că Cseke și Dâncu au și discutat despre acest subiect, ministrul promițând sprijin. Un prim pas a fost, spune parlamentarul bihorean, înființarea unui Grup de lucru pe această temă la ministerul de resort.
mai 26, 2023 0
mai 13, 2023 0
mai 09, 2023 0
mai 08, 2023 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur