Destinaţia: satul Câmp Moţ, în locul numit „Mej”. cetăţeanul a vrut să tăie şi să transporte acasă lemne de foc. Biroul de Presă al IPJ Bihor transmite că din primele cercetări efectuate de poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului s-a stabilit că, odată ajuns în pădure, bărbatul a doborât un fag. De asemenea, „în momentul în care l-a doborât pe al doilea, copacul a rămas agăţat între alţi doi arbori. Încercând să taie al treilea pom, cel pe care se sprijinea arborele tocmai tăiat, care rămăsese suspendat la o înălţime de aproximativ 1.20 m, lemnul s-a despicat pe la jumătate, lovindu-l peste partea abdominală şi căzând peste el”, spune purtătorul de cuvânt al Poliţiei bihorene, inspector principal Alina Dinu. Victima a fost găsită la scurt timp după tragedie, de către localnicul care a anunţat Poliţia. Cadrele medicale din cadrul staţiei de Salvare Ştei care s-au deplasat la faţa locului pentru acordarea primului ajutor au constatat decesul victimei, iar corpul neînsufleţit al bărbatului a fost transportat la morga spitalului din Ştei. Urmează o necropsie pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului. Poliţiştii mai precizează că nu există suspiciuni de omor.