Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
dec. 24, 2015 Andrei Şandor Actualitate 0 2016 vizualizari
Deoarece din nou nu are parte de zăpadă în zona noastră, Moș Crăciun a apelat și în 2015 la serviciile CFR pentru a le semnala copiilor orădeni că a sosit și că urmează să treacă și pe la casele lor. Dacă au fost cuminți, desigur!
Așteptat de sute de copii și de cel puțin atâția părinți / bunici / mătuși / unchi, Moșul a ajuns în Gara Oradea la ora 10. Cu un tren care nici de data asta nu a avut întârziere. Toți „clienții” lui (de toate vârstele) au dat năvală spre el, bătrânelul rămânând ca de obicei pe scările vagonului. De acolo au fost împărțite sutele de pachețele pregătite de Primărie pentru copilașii care au ales să vină la întâlnire în ciuda vremii nu la fel de prietenoase precum cea de ieri.
Cu toate că a avut multă treabă la Gară, Moș Crăciun a fost de acord să și ia în brațe câțiva micuți pentru pozele de rigoare, respectiv să asculte câte o scurtă poezioară sau un cântecel care i-a fost dedicat. După peste 30 de minute de distribuit daruri cu calm, locul cu pricina s-a transformat în zonă cu viteză mărită: la „umbra” unui cordon de jandarmi, copiii au trecut prin fața Moșului precum mărfurile care sunt scanate cu rapiditate la casa de marcat a supermarketului.
Scenariul a adus în fața lumii și caleașca trasă de doi cai (frumoși, vorba celebră a cetățeanului din filmarea de pe youtube), aceștia nefiind lăsați să asiste la toată procedura cu cadourile deoarece, potrivit celor care s-au ocupat de ei, sunt armăsari tineri, destul de nărăvași și care nu prea se simt în largul lor în zone aglomerate. În cele din urmă, Moș Crăciun a coborât din tren și, acompaniat de un alai de copii și părinți, a ajuns la înlocuitorul saniei. Și acolo, mult așteptatul oaspete a stat la câteva ședințe foto. Tot pe „derulare” rapidă: „Pregătiți aparatele, că nu avem timp. Altfel nu plecăm de aici nici până deseară!”, a încercat Moșul să dea avânt celor prezenți lângă caleașcă. Apoi, el și-a dezvăluit vârsta unui copil foarte curios: „Am 972 de ani. Tu câți ai?”, a întrebat bătrânul. Răspunsul nici nu a mai contat; era clar că e decanul de vârstă.
De la Gară, caleașca lui Moș Crăciun – care a avut și antemergător, ca să rămânem în ton cu relatările de la deplasările unor oficialități – a mers la Cetatea Oradea. A fost o destinație în premieră. Până acum, traseul era Gară – Primărie – Orășelul Copiilor. De data asta, însă, Moșul a avut ocazia să vadă Cetatea și să viziteze Târgul de Crăciun. Și, bineînțeles, să mai împartă niște cadouri. În total, Municipalitatea l-a ajutat cu 1.300 de pachete.
A fost doar preludiul marii seri. Seara de Ajun, cea în care Moș Crăciun face tot posibilul să ajungă pe la toți copiii cuminți pentru a le lăsa daruri sub brad. Cu sau fără scrisoare prealabilă. De altfel, la tren, au fost și copii care nu au vrut să plece de acolo până când Moșul nu le-a promis vizita din această seară. Cât de bine va nimeri și în acest an cadourile? Vom vedea. Subiectul va fi cu siguranță ultra dezbătut pe rețelele de socializare.
iun. 06, 2022 0
mai 27, 2022 0
ian. 10, 2022 0
ian. 07, 2020 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0