După cum transmite ofițerul de presă al pompierilor bihoreni, lt. Cristian Herțe, „printr-un comportament corect, în cazul unor dezastre naturale, vom fi în măsură, nu doar a ne salva propria viaţă, dar a salva şi alte vieţi”. Potrivit salvatorilor, pentru a avea rezultate bune, este necesară o educaţie susţinută pe linia situaţiilor de urgenţă, dublată de spirit civic şi capacitate de sacrificiu. Pompierii locali par să fie mulțumiți de bihoreni, considerând că a existat mereu o bună colaborare între cetăţeni şi instituţii, în condiţii de normalitate, ceea ce oferă „siguranţă şi garanţia unei bune colaborări şi în situaţii de dezastre sau calamităţi naturale”. În contextul prevenirii dezastrelor, merită reamintit faptul că ISU Crișana a fost partener al Direcţiei Apelor Crişuri în implementarea unui proiect transfrontalier în valoare de peste 800.000 euro. Scopul acestuia a fost realizarea unui sistem informaţional integrat de asistare decizională în cazul producerii de inundaţii în euroregiunea Bihor – Hajdu-Bihar. Concret, graţie informaticii bazate pe sistemul GIS, în caz de nevoie de intervenţie, echipajele sunt ghidate din dispecerat, fiind în permanenţă ţinute la curent cu drumurile care pot fi accesibile pentru a ajunge cât de repede la faţa locului, dar şi cu alte informaţii uzuale pentru o acţiune cât de rapidă şi de eficientă.