Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
oct. 03, 2010 Andrei Şandor Actualitate 0 1483 vizualizari
Primarul Oradiei nu a mai putut să nu reacționeze la decizia prefectului Gavrilă Ghilea (foto) de a ataca în contencios administrativ hotărârile CL care stabilesc măsurile pentru reabilitarea clădirilor din centrul istoric. Printr-o postare de duminică (3 octombrie), pe blogul său personal, Bolojan critică dur acțiunea succesorului său un funcția de prefect al județului Bihor și îl acuză pe Ghilea de abuz. De asemenea, actualul primar de Oradea își manifestă regretul că, pe când era reprezentant al Guvernului în teritoriu, nu a reușit să schimbe juriștii Prefecturii „în aşa fel încât să nu mai dea soluţii juridice la probleme politice şi să nu se mai lase călcaţi în picioare de orice politruc numit prefect”.
Blocaje pe bandă rulantă
Revolta lui Ilie Bolojan, îmbrăcată în cuvinte adresate direct prefectului Ghilea, dă de înțeles celor care citesc reacția de pe blog că hotărârea privind demararea acțiunii în Instanță face ca să fie anulate, „pe lângă taxa de patrimoniu, şi posibilitatea acordării de împrumuturi, precum şi scutirile care au fost prevăzute privind obţinerea autorizaţiilor de construcţie, a certificatelor de urbanism şi a celorlalte avize necesare pe linie de monumente şi inspecţie în construcţii, care de acum înainte vor trebui obţinute toate contra cost”. Potrivit șefului administrației locale orădene, munca de un an de zile (studiile de faţade realizate, activitatea fundaţiei pentru monumente, simplificarea avizării) este aruncată la coșul de gunoi. Referitor la programul de împrumuturi pe care locatarii le pot contracta prin Municipalitate în vederea reabilitării fațadelor, Bolojan (foto) sune că „se creează serioase greutăţi finalizării procedurilor de împrumuturi care deja au fost demarate”.
Calcule pur politice ale PDL
Primarul Municipiului Oradea consideră că prefectul Gavrilă Ghilea, perceput în continuare ca un reprezentant al PDL, deși nu este membru de partid (fiind înalt funcționar public), a acționat strict politic, profitând de nemulțumirile numeroase la adresa taxei de fațadă pe care Primăria a dorit să o instituie. Cu alte cuvinte, Bolojan spune că „în mod clar, cei care ar fi urmat să plătească o taxă în plus pentru faptul că nu au faţadele întreţinute nu sunt încântaţi de taxa de patrimoniu. În mod clar, cei care au primit notificările, chiar dacă n-ar fi trebuit să plătească taxa suplimentară, au fost nelămuriţi. Ca să atragă aceste două categorii de cetăţeni, s-au gândit (n.b.: prefectul și PDL Bihor) că anularea taxei ar fi cea mai bună măsură”.
Ciudat, totuși, în condițiile în care se pare că și Ministerul Dezvoltării Regionale, condus de Elena Udrea, intenționează să elaboreze un proiect de lege de sprijinire a cetățenilor în vederea renovării fațadelor și, potrivit blogului primarului Ilie Bolojan, Oradea va fi luat drept exemplu de bună practică.
Reacția integrală a edilului orădean la decizia prefectului Gavrilă Ghilea de a ataca în contencios administrativ hotărârile Consiliului Local privind măsurile pentru reabilitarea fațadelor imobilelor de patrimoniu poate fi citită accesând acest link.
Totodată, deoarece, dincolo de gâlceava politică, este vorba despre două instituții publice care servesc cetățenii, aceiași cetățeni care acum sunt nedumeriți, bihorstiri.ro solicită conducerii Prefecturii Bihor și celei de la Primăria Oradea să iasă în fața opiniei publice pentru a lămuri problemele.
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0