Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
dec. 09, 2015 Andrei Şandor Actualitate 0 2691 vizualizari
Profitând de faptul că e o ședință extraordinară de Consiliu Local, conducerea Oradiei a strecurat pe ordinea de zi a ședinței de azi și (cel puțin) un proiect care nu fusese discutat / prezentat în prealabil în Comisia de specialitate. Mișcare numai bună pentru pesediștii care, prin vocea consilierului Adrian Stângă, au încercat să atragă atenția asupra metodei de lucru a Municipalității. Subiectul: un drum de legătură între Oradea și Sânmartin, în valoare de peste 20 de milioane de euro!
Investiția a fost apărată de primarul Ilie Bolojan care, după ce secretarul Ionel Vila i-a dat peste nas lui Stângă reamintind că a aprobat prin votul său borderoul conținând ordinea de zi pentru întrunirea de azi, a precizat că proiectul nu este ceva nou. Practic, ar fi un proiect al Zonei Metropolitane Oradea, for care a aprobat deja contractarea studiului de fezabilitate. Așa reiese din documentația aferentă proiectului votat azi de aleșii orădenilor (link).
Drumul de 4 kilometri și un pic – care va lega zona girației dintre Selgros și Metro cu Băile Felix (zona Noblesse) – are niște „ornamente”: un sens giratoriu, 9 podețe și un pod peste Peța, un pasaj suprateran (în zona căii ferate) și o pistă pentru biciclete. Investiția (partea de construcții și montaj) este evaluată la aproape 70 de milioane de lei, lucrările urmând a fi finalizate în 24 de luni.
Probabil se va încerca atragerea de fonduri europene în cadrul exercițiului financiar 2014 – 2020 pentru ducerea la îndeplinire a acestui nou proiect de infrastructură rutieră.
oct. 23, 2024 0
oct. 03, 2024 0
aug. 30, 2024 0
aug. 29, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0