Actualizat februarie 4th, 2025 7:12 PM
nov. 23, 2015 Andrei Şandor Actualitate 0 2721 vizualizari
Așa cum bihorstiri.ro a mai scris, urmează o extindere a cofetăriei de lângă Sinagoga Zion ce urmează să fie inaugurată. Firma care administrează localul a încheiat în acest sens un protocol cu Comunitate Evreilor, iar Municipalitatea a fost de acord cu proiectul prin care acolo vor apărea terase sezoniere de alimentație publică.
Pentru ca administrația locală să nu aibă obiecții, firma privată interesată s-a angajat și la amenajarea calcanelor, respectiv reabilitarea acoperișului imobilului de pe str. Independenței nr. 24 (la parterul căruia funcționează deja cofetăria menționată). De asemenea, parteneriatul prevede și amenajarea spațiilor exterioare ale Sinagogii: cel dinspre strada Independenței și cel dinspre Crișul Repede. De altfel, conform proiectului realizat de arhitectul Cristian Pușcaș, cele două terase intenționate a fi amplasate vor fi tocmai așa: una spre stradă, iar a doua spre malul râului. De asemenea, în spatele Sinagogii va lua naștere și o toaletă subterană.
Consilierii locali au aprobat proiectul de hotărâre, în care se prevede și că valoarea lucrărilor de amenajare a terenului de la Sinagogă vor fi compensate cu taxa de administrare a terenului destinat teraselor sezoniere pus la dispoziție de Municipiul Oradea și a taxei fiscale datorate pentru folosința terenului, potrivit celor stipulate în Codul Fiscal.
ian. 08, 2021 0
dec. 18, 2019 0
sept. 01, 2017 0
sept. 01, 2017 0
feb. 04, 2025 0
feb. 04, 2025 0
feb. 04, 2025 0
feb. 04, 2025 0