Actualizat noiembrie 22nd, 2024 3:12 PM
nov. 18, 2015 Andrei Şandor Învăţământ 0 2365 vizualizari
Colegiul de Disciplină de pe lângă Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Bihor a decis să reangajeze 7 dintre cadrele didactice concediate în urma scandalului din vară de la Bacalaureatul organizat de Colegiul „Unirea” din Ștei. Membrii Colegiului, for care a analizat contestațiile depuse de persoanele pedepsite, au decis prin vor ca profesorii în cauză să revină la catedră, dar să fie sancționați prin diminuarea salariului de bază cu 15%, pe o perioadă de şase luni. „În cazul a opt cadre didactice s-a menţinut sancţiunea aplicată de Consiliul de Administraţie al ISJ, iar pentru un cadru didactic s-a anulat sancţiunea – desfacerea contractului individual de muncă – în totalitate, având în vedere faptul că aceasta a fost aplicată în momentul în care persoana se afla în concediu medical prenatal, în stare de graviditate”, se arată într-un comunicat al ISJ Bihor. Potrivit datelor transmise presei, Colegiul „a luat aceste decizii prin vot, în privinţa fiecărei persoane contestatoare în parte, ca urmare a analizării tuturor documentelor, probelor noi administrate şi a audierilor”, totul fiind lefat de organizarea şi desfăşurarea examenului de Bacalaureat de la Colegiul Tehnic „Unirea” Ştei, sesiunea iunie-iulie 2015. Varianta contestării unor măsuri administrative la Colegiul de Disciplină e permisă de Legea 1 din 2011 și este o etapă intermediară pentru persoanele sancţionate. Ulterior, părţile implicate se pot adresa instanţei de judecată.
sept. 19, 2024 0
iul. 17, 2024 0
iun. 13, 2024 0
mai 29, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 13, 2024 0