Actualizat noiembrie 23rd, 2024 1:47 PM
nov. 16, 2015 Andrei Şandor Actualitate 0 1674 vizualizari
O femeie și doi bărbați au ajuns la Unitatea de Primire a Urgențelor (UPU) de la Spitalul Județean din Oradea în urma unui incendiu la o gospodărie din Lăzăreni. Incidentul s-a petrecut sâmbătă, 14 noiembrie, după ora 18, pompierii bihoreni fiind chemați prin 112. „La adresa indicată s-au deplasat trei echipaje de pompieri militari din cadrul Gărzii Tinca, dintre care două de stingere şi un echipaj de prim ajutor calificat, precum şi echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean”, spune cpt. Camelia Roșca, purtător de cuvânt al ISU „Crișana”.
Salvatorii au găsit la locul intervenției un foc puternic care se manifesta la o construcţie din lemn, pe o suprafaţă de aproximativ 20 metri pătraţi. Persoanele rănite au suferit arsuri de gradul I şi II la picioare și la brațe, iar personalul medical şi paramedical a acordat rapid primul ajutor calificat celor în cauză. Răniții sunt o femeie de 33 ani și doi bărbaţi în vârstă de 24, respectiv 37 ani.
Incendiul a fost lichidat cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă, reuşindu-se împiedicarea propagării focului la construcţiile învecinate. Se pare că evenimentul nefericit a fost cauzat de un burlan de fum amplasat necorespunzător faţă de mijloacele combustibile.
oct. 31, 2024 0
aug. 06, 2024 0
mai 09, 2024 0
mart. 29, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0