Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
Articol & Foto Arthur Weber
Nu trebuie să fii fan înrăit ca să poţi admite cu sinceritate şi obiectivism că Ştefan Bănică jr. este unul dintre cei mai complecşi artişti din România, cu numeroase apariţii în teatru, film, muzică şi televiziune, cu un respect profund faţă de meseria sa, de care se achită mereu cu profesionalism şi o exigenţă uşor de remarcat. Însă atunci când priveşti spectacolele cu un ochi subiectiv, din postura de fan căruia îi face plăcere să trăiască din plin aceste spectacole, relatarea jurnalistică a celor văzute, auzite, practic simţite şi trăite capătă o altă dimensiune.
Recunosc că îmi place muzica lui Ştefan, îmi place show-ul pe care îl face şi nu scap ocazia să urmăresc live concertele sale importante. Deşi în ultimii treisprezece ani Ştefan şi colegii săi au concertat doar de patru ori în Oradea (în aprilie 2002 şi octombrie 2012 pe Arena „Antonio Alexe“, în 2005 la Toamna Orădeană, iar în 2008 cu ocazia rebrandingului mall-ului Lotus Market în Lotus Center), probabil şi din cauza poziţiei geografico-strategice a urbei de pe Criş, totuşi au existat de-a lungul anilor concertele de Crăciun de la Sala Palatului din Bucureşti (anul acesta e al 14-lea an consecutiv), concertele acustice de la Circul Globus cu ocazia zilei de 8 martie (tot anuale, inaugurate în 2011) şi turneele naţionale.
În această toamnă, Ştefan şi echipa lui au pregătit un nou astfel de turneu naţional ce traversează nouă oraşe (Galaţi, Constanţa, Timişoara, Craiova, Braşov, Bacău, Iaşi, Suceava, Ploieşti). Întrucât nici de data aceasta oraşul nostru nu figurează pe itinerarul artistului, cea mai apropiată haltă a fost Timişoara. Actualul turneu se intitulează „Gură, taci“ după numele celui mai recent single semnat Ştefan Bănică. Noua piesă, pe care Ştefan a produs-o în colaborare cu HaHaHa Production, are şi un istoric, după cum a explicat artistul într-un interviu la Europa FM, în ziua lansării piesei pe radio: „[Cântecul] a pornit de la o glumă pe care o făceam cu colegul meu din Fifties-ul [grupul de acompaniament vocal, n.r.] vechi, Răzvan Vasilache, şi zic: «Dacă aş spune tot ce ştiu despre tine . . ., dar, mă rog, gură, taci» . . . şi cu gestul de fermoar“.
Prin intermediul acestui articol aş dori să vă port alături de mine în Sala Capitol a Filarmonicii „Banatul“ din Timişoara, unde a avut loc concertul. Imaginaţi-vă că e miercuri seara, 19:40 şi priviţi scena în care totul este pregătit, instrumentele sunt acordate şi cablate şi dintr-odată se aude o voce anunţând: „Mai este un minut până la începerea spectacolul“. Aceeaşi voce ne-a îndeamnat să fim pregătiţi s-o facem lată până la capăt şi să trăim spectacolul aşa cum simţim noi cel mai bine. După clasica numărătoare inversă de la 10 au început să se audă acordurile introului pe tema refrenului de la „Gură, taci“ şi prima piesă din playlist, „Ăsta-s eu“, cântată într-o manieră rock, urmată de o piesă de dragoste foarte iubită de public. Introducând această melodie, Ştefan a zis: „Dacă aş putea să vă unesc pe toţi într-o singură persoană, m-aş uita la ea şi i-aş spune doar atât: «Mi-e dor de ochii tăi»!“ Sunt de remarcat la această piesă armoniile vocale ale grupului „The Fifties“ pe refren şi soloul de saxofon care înlocuieşte soloul de pian din versiunea originală.
În continuare, Ştefan ne-a invitat să ascultăm o piesă de dragoste mai recentă, inclusă pe ultimul album, intitulată „Dacă nu eşti tu“, al cărei mesaj este: „Dacă nu eşti tu, jumătatea mea, nimic nu e“. Pe lângă o parte interactivă a melodiei, în care Ştefan a dialogat cu publicul, momentul energic a fost reprezentat de un solo de tobe impresionant.
Piesa cu numărul patru ne-a (re)dezvăluit o altă sensibilitate a lui Ştefan, muzica gospel, cu care artistul ne încânta adesea la concertele de Crăciun şi la ediţiile difuzate în preajma sărbătorilor pascale ale emisiunii „Dansez pentru tine“. Afirmând că gospel este „un stil american religios al oamenilor de culoare“, Ştefan a stat să sublinieze aspecte comune ale gospelului cu muzica populară românească, invitându-şi colegii instrumentişti să cânte ritmuri gospel într-o manieră care chiar semăna cu muzica populară. Apoi i-a chemat în faţă pe cei trei vocalişti de acompaniament din grupul „The Fifties“ şi au interpretat împreună un cover după Elvis Presley, „Swing Down Sweet Chariot“, inserând un moment de ritmuri folclorice care parcă de te făcea să te ridici de pe scaun şi să încingi o horă.
Pentru a cincea piesă, Ştefan pregătise potrivit playlistului oficial două alternative — „Noi cei de acum“ şi „Nu e prea târziu“ — şi a ales-o pe prima. Deşi e o piesă veche de 15 ani, mesajul ei cu privire la faptul că oamenii se schimbă, că drumurile se pot despărţi, dar că trebuie să privim înainte fără să ne afundăm în regretele cu privire la trecut este cât se poate de actual. Nu a cântat-o singur, ci au venit lângă el fetele din „Fifties“ pentru câte un vers, astfel că puteam admira şi vocile lor impecabile de soliste.
„Acum mă voi abate de la playlist“, a spus acum Ştefan. Într-adevăr, pe 11 noiembrie 2015, Ştefan Bănică senior ar fi împlinit 82 de ani, iar momentul emoţionant a stârnit un val de aplauze de aproape un minut. În memoria tatălui său, Ştefan ne-a invitat să cântăm împreună cu el duetul postum „Cum am ajuns să te iubesc“. Pentru a fi în ton cu afirmaţia sa potrivit căreia ‘datorită părinţilor săi a devenit omul care este’, Ştefan a ţinut să menţioneze că deşi i-a compus tatălui său o piesă „la un an după ce a urcat acolo sus să devină îngerul [său] păzitor“ (n.r. piesa e intitulată „Lui“ şi a apărut în 1996 pe albumul „Te rock . . . frumos“), el nu a ajuns până să-i compună mamei sale o piesă, chiar dacă, a adăugat Ştefan, „mama nu merită doar un cântec, ci o operă întreagă pentru tot ce a făcut pentru [el]“. Piesa intitulată „Mama“ a avut premiera la concertul de Crăciun din 2014, iar Ştefan o cântă şi în acest turneu. „Tu eşti icoana mea. / Mamă, îţi spun: / În faţa ta mă-nchin“ — se încheie refrenul.
Următoarele două cântece din concert au fost cele două hituri puternic promovate de pe albumul „Altceva“, lansat în 2012, fiind, în varianta de pe disc, colaborări ale lui Ştefan cu Pacha Man („Alerg printre stele“) şi Marius Moga („Ce e dragostea“). Evident, la concerte, partitura artiştilor colaboratori este interpretată maiestuos de Mihnea Stănescu, singurul membru masculin din formula curentă a grupului „The Fifties“, şi cel mai longeviv de altfel. După aceea, luminile de pe scenă s-au stins, iar pe ecrane a apărut secvenţa introductivă a videoclipului „Dansează baba“, realizat în 2008. Scena prezintă audiţia unor doamne din mediul rural trecute chiar şi de a doua tinereţe la o probă de dans, iar nesatisfacţia comisiei de casting (Ştefan Bănică jr. şi instrumentiştii Rock & Roll Band) duce la conducerea candidatelor la execuţie în afara cadrului de către un călău sinistru (interpretat de Bogdan Tudor, fost membru al grupului The Fifties). Piesa a răsunat apoi live, iar o parte din public a început deja să danseze în picioare. Spre finalul piesei, un domn a dansat pe paşi pe rock cu o doamnă blondă pe culoarul dintre scaune.
A urmat un alt moment plin de emoţii, la începutul căruia Ştefan a cerut lumină pe sală pentru a-şi vedea mai îndeaproape spectatorii. Observând că în sală sunt spectatori de toate vârstele, Ştefan a subliniat efectul acestui fapt: „Nu există o onoare mai mare pentru un artist decât să aibă toate generaţiile în aceeaşi sală“ şi s-a plecat în faţa publicului. Apoi a continuat „Nu mi-am închipuit vreodată că filmele în care o să joc atunci când am fost un tânăr actor, un adolescent, o să devină filme care fac parte din istoria cinematografiei româneşti, iar, cel mai important este că fac parte din sufletul atâtor generaţii. Dar eu cu chestia asta nu pot decât să-i mulţumesc lui Dumnezeu, să-i spun: «Mulţumesc că am fost în locul acela atunci când a trebuit». Iar muzica acestor filme pe care le-am făcut rămâne de asemenea — nu pot să înţeleg cum, dar rămâne acolo, pentru că important e să fii tânăr aici [în suflet] şi asta cred şi sper să fiu toată viaţa mea“. Au urmat aşadar „Ani de liceu“ şi „Liceenii rock’n’roll“.
După acest moment care a stârnit aplauze şi multă energie pozitivă la nivelul publicului spectator, au urmat alte două cântece de dragoste mult iubite de toţi, care i-au adus premii importante lui Ştefan în perioada promovării lor: „Poveste“ şi „Găseşte-mi loc în inima ta“, cântece la care toţi cei din sală au cântat alături de cei de pe scenă.
Momentul mult aşteptat a sosit acum. Ştefan şi colegii săi de trupă erau acum pregătiţi să ne invite să ascultăm interpretarea live a noului single, „Gură, taci!“, o piesă energică şi veselă. Această veselie a continuat apoi cu alte două piese care, în mod tradiţional, sunt incluse mereu către sfârşitul spectacolului concomitent cu îndemnul ca toată sala să se ridice suuussss: „S-o facem lată“ şi „Toată lumea dansează“. Playlistul mai conţinea între cele două un potpuriu de piese rock and roll, dar el nu a mai fost inclus în spectacol.
Ultima piesă din spectacol a fost introdusă de Ştefan pe ritmurile ei introductive. Datorită mesajului profund pe care îl transmite prefer să redau ad literam cuvintele lui Ştefan: „Fraţilor, am nevoie de palmele voastre. (…) Acest cântec l-am scris în 2007 şi se numeşte «Stop! (Vreau o schimbare)» Consider că un artist, la un moment dat în cariera lui, prin ceea ce face pe scenă, poate atrage atenţia publică prin ceea ce cântă sau face. Asta vreau să fac şi eu, iar acum cu atât mai mult. Acest cântec este pentru toţi aceea care au curajul şi vor să schimbe ceva în bine în viaţa lor atunci când lucrurile nu mai merg. Este pentru toţi aceia care au atitudine. Este pentru toţi aceia care au înţeles să spună «stop!» corupţiei, minciunii în ţara asta; pentru toţi aceia ca vor să spună «stop!» nonvalorilor, falselor modele pe care le vedeţi în fiecare zi la televizor şi în ziare; pentru aceia care au coloană vertebrală, care-şi pun întrebări şi care vor să trăiască în ţara lor demn şi liber aici [în gândire] şi mai ales aici [cu inima]. Acest cântec, după 30 octombrie 2015, are cu totul şi cu totul altă semnificaţie pentru mine. Astă-seară [joi, 12 noiembrie] sunt din păcate 54 de morţi la Colectiv, dar acest cântec îl dedicăm memoriei lor, dar şi pentru ceilalţi, care se luptă să trăiască“.
Evident că publicul nu s-a lăsat convins că spectacolul e gata şi a cerut un bis. Ştefan şi trupa sa nu s-au lăsat mult aşteptaţi şi au cântat cele trei piese care formează aproape în mod constant repertoriul de bis: „Veta“, „Epilog“ (mica filozofie de viaţă a lui Ştefan) şi „Can’t Help Falling în Love“ (omagiu lui Elvis Presley şi dedicaţie pentru public).
În timpul piesei „Epilog“, Ştefan şi-a prezentat şi colegii de trupă: instrumentiştii Rock and Roll Band — Nicu Patoi („Icar“) la chitară, Visky Károly la chitară bas, Răzvan Lupu („Lapi“) la tobe, Viorel Sîrbu la clape, Ciprian Pîrciu la trombon, Oleg Răileanu la tropetă şi Rudy Bloch („Doctor C.“) la saxofon —, grupul vocal „The Fifties“ — Mihaela Stanciu, Mihnea Stănescu („Dolly“) şi Neli Niculae („Canişul uriaş“) —, tehnicienii de scenă Eugen Caşu („Renu’“) şi Toma Rahira şi colegii din spate — Tiberiu Stesco la sunet, Daniel Klinger la lumini —, adăugând că nimic nu ar fi fost posibil fără „prietenul meu Cristi“ [Cristian Barbărasă, managerul lui Ştefan].
Text scris de Arthur Weber
Loading ...
