Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
nov. 10, 2015 Andrei Şandor Fotbal 1 3229 vizualizari
În perioada 12 – 17 noiembrie, Stadionul „Iuliu Bodola (n.b.: și stadionul din Paleu, unde va fi jucat un meci de duminică) găzduiește turneul de calificare al Campionatului European de Fotbal U19. Evenimentul de la care Municipalitatea așteaptă să atragă suporteri, dar și turiști interesați de meciurile de aici va fi cu intrare liberă și este organizat în partenriat cu UEFA și cu Federația Română de Fotbal.
În preambulul turneului, viceprimarul Huszar Istvan a prezentat investițiile de aproximativ 115.000 de lei pe care Primăria Oradea a trebuit să le facă în vederea acceptului UEFA privind găzduirea evenimentului sportiv. Merită precizat că de ceva timp nu au mai fost dați bani pentru îmbunătățiri la Stadionul Municipal. Astfel, la cererea forului european de specialitate, administrația locală a realizat lucrări de renovare la vestare, toalete și căi de acces, a acoperit tribuna oficială, a „fabricat” un sistem de catarg pentru steagurile țărilor participante la turneul de la Oradea și a introdus internet de mare viteză pentru presă și oficialii UEFA. Au fost cumpărate mese de masaj, tăblițe de joc cu magneți pentru ședințele tehnice ale echipelor, a fost renovat tunelul de acces pentru jucători și au fost montate boilere în vestiare.
Echipele care vor veni la Oradea sunt cele din Elveția, Andorra, Insulele Feroe și România. Naționala U19 a țării noastre îl are în componență pe Ianis Hagi, fiul „Regelui”. Meciurile sunt programate câte două pe zi, în 12, 14 și 17 noiembrie. Prima confruntare va avea loc joi, 12 noiembrie, de la ora 11, între Elveția și Andorra. În aceeași zi, de la ora 15, se vor întâlni România și Insulele Feroe. Sâmbătă (14 noiembrie), pe gazonul Stadionului „Iuliu Bodola” vor intra jucătorii din Insulele Feroe și cei din Elveția (de la ora 11), al doilea meci al zilei fiind România – Andorra (de la ora 15). Marți, 17 noiembrie, meciul Elveția – România va avea loc la Oradea, de la ora 11 și, simultan, stadionul din Paleu va fi gazdă pentru partida Andorra – Insulele Feroe.
aug. 04, 2022 0
dec. 12, 2020 0
mai 14, 2020 0
iul. 28, 2017 0
nov. 22, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 16, 2024 0
Vine si ala sa ne strice gazonu… Panarama