Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
nov. 09, 2015 Andrei Şandor Administrație 0 2485 vizualizari
Alocarea a aproape 831 de milioane de lei pentru județul Bihor în contul proiectelor demarate în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL) a ajuns la faza semnării contractelor. Luni, 9 noiembrie, în sala mare de ședințe de la Instituția Prefectului, în prezența prefecului Claudiu Pop, reprezentanții celor 77 de primării bihorene incluse pe lista de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) au parafat documentele aferente banilor. Este vorba despre sumele transmise spre București ca fiind necesare pentru proiectele în curs, promisiunea Guvernului fiind că banii alocați vor putea fi decontați, în funcție de ritmul de finalizare a șantierelor, până în anul 2018. Prefectul Pop a ținut să precizeze azi că nu se ține deloc cont de culoarea politică a primarului și că principiul pe care se merge la MDRAP este „primul venit primul servit”. Reprezentantul Guvernului în Județul Bihor a transmis că tot ceea ce trebuie făcut în următoarea perioadă este impulsionarea executanților lucrărilor de apă, canalizare, drumuri și străzi (incluse în PNDL) pentru ca aceștia să facă treaba la care s-au angajat prin contract. „Bani sunt”, a mai declarat Pop cu mențiunea că Bihorul a primit una dintre cele mai mari sume totale.
Lista cu obiectivele finanțate cuprinde 149 de poziții. Acestea sunt lucrări antamate de cele 77 de primării, respectiv de Consiliul Județean Bihor. Această instituție ar urma, de altfel, să ia cei mai mulți bani de la Ministerul de resort: peste 104 milioane de lei. Pe locul 2 se situează Municipiul Oradea cu 49 de milioane de lei, însă administrația locală a anunțat deja prin vocea primarului Ilie Bolojan că nu mai are pretenția de a primi banii respectivi deoarece proiectul de apă/canal (finanțat prin PNDL) s-a încheiat; de fapt, a fost trecut pe fonduri europene decontabile via Aparegio. O sumă totală frumușică apare și în dreptul comunei Lugașu de Jos – aproape 46,5 milioane de lei, iar orașul Valea lui Mihai se află pe locul 4 cu 33,37 milioane de lei. Top 5 al principalelor localități cu bani prin PNDL se încheie cu Biharia, comună care ar urma să deconteze un total de 32 de milioane de lei.
Tabelul cu toate sumele si cu toate proiectele pentru care MDRAP a decis alocarea de bani până în 2018 poate fi descărcat și aprofundat.
mai 26, 2023 0
mai 08, 2023 0
iun. 22, 2022 0
iun. 03, 2022 0
nov. 19, 2024 0
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 19, 2024 0
nov. 19, 2024 0