Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
nov. 02, 2015 Andrei Şandor Actualitate, Sănătate 0 2294 vizualizari
După modelul altor țări care au adoptat măsuri similare, senatorul orădean Florian Bodog militează pentru interzicerea totală a fumatului în spaţiul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, ale instituţiilor şi unităţilor de învăţământ, precum şi în unităţile sanitare de stat şi private. De fapt, parlamentarul PSD-ist îi cere premierului să intervină în vederea deblocării procesului legislativ care pare să se fi împotmolit la Camera Deputaților, după ce Senatul a adopta proiectul pentru modificarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun. O altă prevedere dorită de medicul senator este interzicerea accesului tinerilor sub 18 ani în barurile, discotecile, restaurantele și celelalte unități cu destinație similară, organizate exclusiv pentru fumători. „În contextul actual, cu gândul la victimele tragediei din Clubul Colectiv din București, dar și la viitorul și sănătatea generațiilor tinere din România, oportunitatea unei asemenea măsuri devine și mai evidentă”, consideră Florian Bodog care i-a adresat o întrebate în acest sens premierului Victor Ponta. Senatorul, care este și decan al Facultății de Medicină și Farmacie din Oradea, arată că legea de mai sus ar trebui modificat în sensul prezentat și deoarece „oameni care nu au fumat niciodată activ, dar au fost expuşi sistematic fumului de tutun au dezvoltat diferite forme de boli cardiovasculare și bronhopulmonare, inclusiv cancer”, printre victimele colaterale numărându-se inclusiv copii și tineri.
feb. 17, 2016 0
apr. 25, 2014 0
iul. 03, 2013 0
iun. 22, 2013 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0