Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
oct. 29, 2015 Andrei Şandor Actualitate 0 1932 vizualizari
Primarul Ilie Bolojan și directorul general al Termoficare SA, Stănel Necula, s-au afișat joi (29 octombrie) în fața presei pentru a da încă o rundă de explicații cu privire la situația în care mare parte a orădenilor nu beneficiază nici acum de apă caldă și de încălzire așa cum ar trebui. Cea mai nouă promisiune este că lucrurile vor reintra în normal în cursul zilei de 1 noiembrie, după preluarea și umplerea rețelelor la care s-a lucrat în ultima perioadă.
Edilul-șef a precizat că se lucrează în forță pe ultimul tronson, în zona Pasteur, în așa fel încât sâmbătă șantierul va fi finalizat, „conform angajamentului constructorului”, iar în noaptea de sâmbătă spre duminică se va reumple magistrala. Asta înseamnă că, dacă nu vor mai fi și alte probleme, de duminică, sistemul de termoficare va funcționa peste tot asigurând apă caldă și căldură clienților companiei. „E neplăcut ce se întâmplă, dar să fim conștienți că se întâmplă o dată la câțiva zeci de ani – lucrări de o asemenea anvergură nu se fac zilnic”, a declarat Ilie Bolojan. Primarul a ținut să menționeze că „înlocuirea a kilometri de magistrale nu poate fi făcută fără întreruperea serviciilor”.
Directorul Necula a explicat cele întâmplate în ultimele două săptămâni prin faptul că „avem o rețea șuntată”, referire la nefuncționalitatea unei magistrale, ceea ce face ca tot sistemul să fie dereglat. Șeful mare de la Termoficare a arătat că, pentru ca și în Rogerius să existe un minim de confort termic și ceva apă caldă, a fost nevoie de o inversare a cursului normal al agentului termic, dinspre Piața Creangă spre zona Borșului. „Azi, cel puțin jumătate din oraș a început să aibă încălzire centrală”, a mai declarat Sătnel Necula, asigurând că a fost obligatorie luarea măsurilor extreme astfel încât toată Oradea să poată avea, de duminică, servicii termice corespunzătoare.
În ceea ce privește anumite despăgubiri (financiare) pe care clienții furnizorului ar putea să le primească pentru disconfortul prelungit (inclusiv pentru nefurnizarea la parametri normali a apei calde), primarul Bolojan spune că atâta timp când Termoficare SA nu poate exploata în condiții normale rețeaua (din cauza lucrărilor nefinalizate de Energomontaj), compania orădeană „nu are obligații juridice față de clienți”. Întrebat dacă, în schimb, orădenii care s-au iluzionat că le cruge apă caldă, dar de fapt aceasta era doar rece și se înregistra ca apă caldă menajeră, au obligația de a plăti, șeful Primăriei nu a dat un răspuns foarte clar. După care a revenit cu precizarea că Termoficare SA se va gândi la un mod de despăgubire pentru cei care sunt puși la plată cu toate că nu au avut parte de serviciile de rigoare.
oct. 23, 2024 0
aug. 30, 2024 0
iul. 19, 2024 0
iul. 10, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0