Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
oct. 24, 2015 Andrei Şandor Actualitate 0 2015 vizualizari
Orădenii din zona Pasteur, care au sperat că pot să profite de întregul weekend pentru a se spăla ca lumea au parte de o surpriză neplăcută. Termoficare SA a fost nevoită să oprească mai repede furnizarea apei calde și a încălzirii centrale „din cauza unei avarii produse astăzi (n.b.: sâmbătă, 24 octombrie) de constructorul care execută lucrările de pe str. Louis Pasteur la decopertarea canalului termic al rețelei ce urmează să fie înlocuită”. Potrivit celor transmise de furnizor, sistarea furnizării s-a făcut începând cu ora 14. În schimb, se promite că „reluarea furnizării agenților termici se va face conform comunicatului anterior în două etape”. Adică luni, 26 octombrie, la ora 16. Reamintim că revenirea la normal e prevăzută pentru luni doar la punctele termice 204, 206 și 210. Urmează ca Termoficare SA să reia furnizarea apei calde și a încălzirii în acea parte a orașului în cursul serii de sâmbătă, 31 octombrie, la ora 22. Este vorba despre punctele termice 304, 308, 309, 316 și 407.
oct. 04, 2021 0
iul. 31, 2017 0
iul. 14, 2017 0
iun. 30, 2017 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0