Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
oct. 23, 2015 Andrei Şandor Politică 0 1824 vizualizari
Fost ministru al Mediului în Guvernul DA, pe când făcea parte din Partidul Democrat (devenit PDL), Sulfina Barbu (foto) le transmite orădenilor să aibă înțelegere cu privire la disconforturile repetate pe linie termică. Aparent foarte în temă cu cel mai actual motiv de nemulțumire al cetățenilor din Oradea, fosta pedelistă consideră că e preferabil ca oamenii să sufere până la mijlocul lunii noiembrie, dar cel puțin ei pot fi siguri că, după rezolvarea problemelor, serviciile termice vor fi în bună regulă. Asta pentru că, spre deosebire de alte orașe din România (inclusiv capitala), la noi se umblă la modernizarea unui sistem vechi de care nimeni nu s-a atins de 40 de ani. Aprecierile la adresa demersurilor administrației locale au fost făcute vineri, 23 octombrie, la Oradea, la sediul PNL. Barbu, acum vicepreședinte al noului PNL, a ținut să reamintească faptul că în Bihor se derulează cțteva dintre cele mai mari proiecte pe POS Mediu. Exemplele date de ex-ministrul de resort sunt proiectul Aparegio (87 de milioane de euro), cel de gestionare a deșeurilor (44 de milioane de euro) și reabilitarea sistemului de termoficare din Oradea (77 de milioane de euro). În opinia vicepreședintelui Barbu, toate aceste proiecte cu finanțare europeană vor duce la creșterea calității vieții cetățenilor din Bihor. „Așa ar trebui să fie în fiecare județ din România. Din păcate, nu toate administrațiile județene și locale au avut capacitatea de a prezenta proiecte finanțabile și de a le implementa corect; de asta trebuie ca Bihorul să fie dat ca exemplu de bune practici pe proiecte europene”, a declarat Sulfina Barbu. Liberala consideră că actualul Guvern nu sprijină îndeajunsu cu cofinanțări asemenea proiecte în vederea implementării corecte a acestora.
nov. 28, 2020 0
mart. 05, 2020 0
oct. 21, 2019 0
feb. 20, 2019 0
nov. 19, 2024 0
nov. 07, 2024 0
nov. 06, 2024 0
nov. 04, 2024 0