Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
oct. 19, 2015 Andrei Şandor Actualitate 0 1597 vizualizari
Început de weekend cu acțiune pentru pompierii orădeni de la Detașamentul 2. Vineri seara, în urma unui apel telefonic, salvatorii au fost trimiși să stingă un icendiu izbucnit la Șușturogi. Pe lângă faptul că focul era violent, după cum se relatează în comunicatul de la ISU „Crișana”, pompierii nici nu au putut ajunge la fața locului cu autospecialele din dotare deoarece au fost nevoiți să meargă pe jos o parte din drum. O şură din cadrul gospodăriei era în flăcări, iar lipsa surselor de apă a crescut mult riscul de propagare a foculu la o anexă lipită de acaretul afectat de incendiu şi implicit la locuinţa aflată la circa cinci metri de construcţia anexă. „Pentru stingerea incendiului şi împiedicarea extinderii acestuia la locuinţă, pompierii militari au procedat la îndepărtarea materialelor combustibile din zona de ardere, demolând o parte din construcţia anexă din lemn amplasată între casă şi şură, reuşind astfel să salveze locuinţa şi bunurile aflate în interiorul acesteia. La operaţiune au participat şi membrii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Cetariu”, spune cpt. Camelia Roșca, purtător de cuvânt al ISU. În cele din urmă s-a reușit stingerea incendiului, dar evenimentul s-a soldat cu arderea şurii şi a unei cantităţi de aproximativ şase tone de fân.
oct. 31, 2024 0
aug. 06, 2024 0
mai 14, 2024 0
mai 09, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0