Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
oct. 15, 2015 Andrei Şandor Fotbal 0 2947 vizualizari
„FC Bihor a ajuns caz social! Este inadmisibil ca fotbaliști profesioniști de Liga a II-a să spună că își caută loc de muncă, altceva decât ceea ce știu face!”, spune președintele executiv al clubului, Mircea Fodor, care s-a alăturat, azi (15 octombrie), protestului jucătorilor. Aceștia, fără salarii în ultimele 9 luni de zile, dar cu rezultate foarte bune în ultimele 3 etape de campionat, au decis să tragă un ultim semnal de alarmă în direcția așa zișilor finanțatori, dar mai cu seamă în direcția Consiliului Județean Bihor. Pentru că, dacă finanțatorul privat, Mihai Giurgiu, a îndeplinit o parte însemnată din angajamentele pe care le-a luat, se pare că instituția județeană este cea care e restanțieră față de FC Bihor, la care, declarativ, ține mult și pe care, tot declarativ, nu vrea să-l lase pradă „morții”.
Joi, după ce și antrenorul Gheorghe Silaghi s-a arătat solidar cu jucătorii sătui de situația actuală, în care nici măcar vorbe / promisiuni nu mai primesc din partea CJ, președintele executiv a fost extrem de tranșant. „Dacă nu se întâmplă o minune, dacă în ultimul ceas nu se trezesc la realitate cei care sunt, practic, proprietarii clubului, meciul de la Târgoviște nu va fi jucat”, a spus Fodor. Prezent la conferința de presă de la Stadionul „Iuliu Bodola”, căpitanul de echipă, Cristian Andor, a expus oful jucătorilor: neplata salariilor în ultimele 9 luni și dezinteresul manifestat de CJ Bihor. „Cei de la Consiliul Județean ce-ar face dacă luni de zile nu și-ar lua salariile?”, a întrebat Andor, care a recunoscut că el și majoritatea colegilor săi supraviețuiesc (cu familiile lor) grație ajutorului primit de părinți.
Președintele executiv Fodor spune că și înțelegerea lui are limite: „Iubesc acest club, dar ce să mai facem, noi, pentru el? Avem și rezultate bune. Băieții sunt în formă, au câștigat ultimele trei meciuri. Mai urmează să donăm sânge și să ne vindem câte un rinichi pentru a aduce bani la club!”, a explodat fostul jucător care, la solicitarea presei, a recunoscut că a ajuns să aducă bani de acasă pentru a acoperi unele cheltuieli. Mircea Fodor susține că, până acum, a finanțat activitatea FC Bihor cu aproximativ 10.000 de lei din surse proprii, de la familie. „Dacă nu vor fotbal în acest oraș, în acest județ, nu e nicio supărare. Dar să ne spună!”, a tunat Fodor, extrem de supărat pe atitudinea manifestată de conducerea CJ Bihor. Cea care, de altfel, nu s-a manifestat în vreun fel nici măcar atunci când relația cu Mihai Giurgiu, finanțatorul privat atât de așteptat, a ajuns la faza oficială de semnare de protocol. Culmea e că jucătorii încă mai îndrăznesc să spere: Cristian Andor spune că ar face deplasarea la Târgoviște și ar juca dacă cel puțin ar veni cineva de la CJ pentru a le spune ceva concret și mai ales dacă și-ar și lua măcar o parte din banii restanți. De partea lor, bunăvoință există.
Rămâne de văzut cum vor evolua lucrurile, mai ales că, potrivit lui Mircea Fodor, la această oră, nu există fonduri pentru deplasarea în vederea meciului de sâmbătă.
nov. 22, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 16, 2024 0
nov. 09, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 04, 2024 0
oct. 02, 2024 0
aug. 20, 2024 0