Actualizat noiembrie 23rd, 2024 1:47 PM
oct. 13, 2015 Andrei Şandor Administrație, Politică 0 2384 vizualizari
Revigorarea activității Partidului Mișcarea Populară vine la pachet cu primele critici, după o lungă perioadă, în ceea ce privește administrația locală orădeană. În conferința de presă de ieri, 12 octombrie, președintele filialei, Alin Pușcău (foto), a declarat că Primăria Oradea își poate mulțumi sieși pierderea oportunității de a intra în posesia terenului de la CET 2. Acest activ al Termoelectrica a fost, în cele din urmă, vândut unei asocieri de firme, însă, potrvit celor de la PMP, Municipalitatea are o vină în acest deznodământ deoarece nici nu s-a prezentat la „ședința” de licitație anunțată de lichidatorul judiciar. Asta în ciuda faptului că, anul trecut, Consiliul Local Oradea a decis asocierea cu Electrocentrale Grup SA (participând chiar și cu bani) tocmai pentru a avea șanse mai mari pentru a rămâne în posesia terenului pe care se dorea un parc industrial (link). Toate acestea după ce Guvernul USL a promis că va da CET 2 în administrarea Municipalității orădene, lucru care nu s-a întâmplat. Cei de la Mișcarea Populară critică atitudinea Primăriei care, în opinia președintelui Pușcău, „nici nu trebuia să se asocieze” cu cineva pentru a participa la licitație. Una peste alta, CET 2 a fost cumpărat, aparent pentru suma de 7,1 milioane de euro (fără TVA), noul proprietar intenționând să dezvolte acolo un parc industrial. Reamintim că Municipalitatea are intenția de a nu elibera niciun fel de autorizație de construcție pentru terenul respectiv, mai puțin dacă proprietarul nou vine și cu un plan de ecologizare a imensei halde de șlam aferentă.
dec. 21, 2016 0
dec. 16, 2016 0
aug. 27, 2016 0
aug. 08, 2016 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur