Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
oct. 12, 2015 Andrei Şandor Politică 0 1883 vizualizari
În speranța că venirea lui Traian Băsescu în Partidul Mișcarea Populară va impulsiona cetățenii care îl simpatizează pe fostul președinte al țării și îi va face pe aceștia să facă politică, să se implice, coordonatorul regional pe nord-vest al formațiunii politice, deputatul Adrian Gurzău (foto), face un apel: „Toți băsiștii să vină alături de președntele lor!”. Chemarea a fost făcută la sediul filialei bihorene, luni (12 octombrie), în prezența șefului PMP, Eugen Tomac.
Popularii par foarte optimiști și energizați, iar pregătirea pentru alegerile locale din 2016 a fost deja începută. „PMP a crescut și va fi o surpriză pe scena politică locală”, spune Gurzău, menționând că popularii vor veni și în fața electoratului orădean cu un „candidat credibil” pentru funcția de primar. Dar atât. Deocamdată, cei de la PMP nu vor să dezvăluie persoana în cauză, dar recunosc că, pentru a aduna voturi, va fi nevoie ca partidul să aibă și pe plan local o „locomotivă, un căpitan care să spargă gheața”. Referirea la căpitanul de vas Traian Băsescu este evidentă.
La solicitarea bihorstiri.ro, deputatul Adrian Gurzău a precizat că un astfel de căpitan-locomotivă va fi identificat, însă partidul mizează mult și pe implicarea fiecărui membru care crede în acest proiect politic. „Vom aduna oameni determinați în a se bate cu USL”, a punctat președintele Tomac, fără să-și ascundă convingerea ca PSD și PNL sunt în continuare într-o alianță neoficială. Într-o „cârdășie”, după cum a numit-o președintele PMP, azi, la Oradea.
În ceea ce privește filiala bihoreană, din nou, popularii au preferat să nu dea detalii privind numărul de membri (noi) sau alte detalii de acest gen, dar au promis că vor face acest lucru după întrunirea regională de la Cluj-Napoca, în cadrul căreia ar urma să fie anunțați și candidații de anul viitor de la alegerile locale.
mai 20, 2017 0
mai 19, 2017 0
feb. 08, 2017 0
feb. 08, 2017 0
nov. 19, 2024 0
nov. 07, 2024 0
nov. 06, 2024 0
nov. 04, 2024 0