Actualizat noiembrie 22nd, 2024 3:12 PM
sept. 24, 2015 Andrei Şandor Actualitate 0 1717 vizualizari
Șeful echipei de pietrari care lucrează în Piața Unirii, Raimondo Ercole, a fost amendat de Jandarmerie. Omul va plăti 500 de lei pentru că a tulburat manifestația publică Critical Mass în seara de marți, intrând cu mașina în zona în care cei adunați tocmai au terminat momentul ridicării bicicletelor deasupra capului.
Așa cum bihorstiri.ro a relatat, fiind la volanul unei Dacia Logan, Ercole a apărut în mijlocul pedalatorilor și, în decurs de câteva secunde, a reușit să-i irite la maximum prin comportamentul său: a strigat la oameni, s-a dat jos din mașină și a gesticulat amenințător și a trecut chiar și la intimidări cu ajutorul autoturismului pe care-l conducea (link – a se vedea filmarea). Italianul a ieșit șifonat din acea întâmplare, fiind înjurat, scuipat, dar și lovit de unul dintre bicicliști. De asemenea, mașina sa a fost avariată rămânând cu luneta spartă și cu parbrizul fisurat.
Într-o declarație pe care a dat-o unui cotidian local, Raimondo Ercole s-a scuzat și a încercat să explice ce s-a întâmplat în Piața Unirii, spunând, de exemplu, că nu știa de că în zona de șantier va avea loc acea manifestare. De asemenea, pietrarul susține că gesturile pe care le-a făcut cu mașina au fost înțelese greșit și că ele nu au fost nicidecum de intimidare la adresa participanților la Critical Mass. Mai mult decât atât, Ercole spune că nu a lovit pe nimeni, deși, potrivit martorilor, băiețelul David a fost acroșat ușor de Loganul condus de meșterul din peninsulă.
Referitor la acest subiect, surse din Polițe ne-au declarat că orice persoană vătămată are la dispoziție 30 de zile pentru a depune plângere, deci încă nu e târziu. Pe de altă parte, comisarul-șef Ioana Indrieș de la Biroul de Presă al IPJ Bihor spune că polițiștii cercetează în continuare cazul de marți, cetățeanul italian fiind deja supus unor audieri. De menționat că Ercole nu consumase băuturi alcoolice în ziua cu pricina. El a fost supus unui etilotest. Desigur, omul are dreptul să depună plângere pentru vătămare corporală (în urma celor încasate în timpul scandalului), lucru pe care se pare că îl va și face.
mai 30, 2017 0
apr. 23, 2017 0
sept. 22, 2016 0
apr. 20, 2016 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0