Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
sept. 11, 2015 Andrei Şandor Actualitate 0 3385 vizualizari
Vigilența polițiștilor de frontieră de la Borș a fost din nou pusă la încercare în noaptea de 7 / 8 septembrie. Un sucevean în vârstă de 38 de ani a prezentat un permis de conducere care, aparent, a fost eliberat în Ucraina. Se pare că documentul nu era tocmai în regulă. Potrivit celor transmise de ITPF Oradea, permisul cu pricina „nu îndeplinea condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, motiv pentru care cel în cauză a fost condus la sediul sectorului pentru verificări”. Oamenii legii au descoperit că românul are permis de conducere eliberat de autorităţile autohtone, însă carnetul suceveanului este suspendat. Pus în fața evidenței, respectivul a declarat că a absolvit şcoala de şoferi în anul 2009 în Ucraina şi că, ştiind că are permisul de conducere eliberat de autorităţile române suspendat, s-a folosit de permisul de conducere ucrainean pentru a-şi putea exercita dreptul de a conduce. Acum, protagonistul are dosar penal pentru complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană a cărui drept de conducere a fost suspendat.
nov. 20, 2024 0
nov. 06, 2024 0
apr. 02, 2024 0
mart. 07, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0