Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
sept. 10, 2015 Andrei Şandor Actualitate, Învăţământ 0 2329 vizualizari
Guvernul condus de Victor Ponta a aprobat în ședința de miercuri, 9 septembrie o măsură prin care, în limita a 55 de lei, peste 362.000 de elevi din ciclul superior al învățământului liceal de stat (clasele a XI-a, a XII-a și a XIII-a) vor beneficia de decontarea cheltuielilor pentru achiziționarea de manuale școlare. Decizia vine în prag de debut de an școlar și cu câteva luni înainte de primele alegeri din 2016, localele, când mulți dinte actualii liceeni în clase terminale vor avea deja drept de vot.
Motivată prin creșterea calității procesului educațional prin accesul elevilor din ciclul liceal superior la resurse educaționale, măsura adoptată de Guvernul condus de social-democrați „valorează” aproximativ 20 de milioane de lei. Potrivit Agerpres, pentru decontare se vor face următorii pași: la secretariatul unității de învățământ se depune o solicitare scrisă însoțită de factura fiscală / facturile fiscale din care reies numele elevului / părintelui sau tutorelui legal instituit, dar și informațiile referitoare la manualele achiziționate (suma achitată, titlul, autorii, editura, după caz). Unitățile de învățământ vor deconta până la data de 18 decembrie 2015 sumele cheltuite – pentru care au fost depuse documente justificative până la data de 15 noiembrie anul curent. „Conform Hotărârii, se decontează sumele cheltuite pentru achiziționarea manualelor școlare care se regăsesc în lista manualelor aprobate de Ministerul Educației pentru nivelul de clasă la care este înmatriculat elevul”, notează Agerpres.
sept. 28, 2015 0
sept. 23, 2015 0
feb. 02, 2015 0
nov. 24, 2014 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0