Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
aug. 24, 2015 Andrei Şandor Actualitate, Auto 0 4127 vizualizari
Raiul pasionaților de mașini clasice, indiferent că vorbim despre versiuni originale sau oarecum tuningate. De fapt, pregătite pentru un raliu transcontinental. În mare parte belgieni, oaspeții pentru aproape o zi ai Hotel Double Tree by Hilton din Oradea sunt șoferii și copiloții lor care s-au înhămat la drumul Liege (Belgia) – Sofia (Bulgaria), ediția din acest an fiind una care prioritizează România. După Oradea, cele aproape 40 de mașini speciale vor poposi și la Sibiu, dar numai dacă vor scăpa cu bine de DN 76, șosea pe care, chipurile, vor merge mai departe după ce părăsesc municipiul nostru. Începând cu ora 17:30, mașinile (care păreau scoase din reviste de acum 45 – 50 de ani) au început să apară în parcarea hotelului de lângă Bazinul Olimpic.
Staff-ul le-a pregătit intrarea în popasul de etapă, accesul în parcare fiind străjuit de însemnele raliului, fiecare automobil fiind așteptat la interval regulamentar de aproximativ 2 minute și fiind ghidat spre locul de garare. Dificil moment, căci aproximativ 100 de orădeni mari și mici înarmați cu aparate foto și telefoane deștepte erau acolo pregătiți să imortalizeze premiera cu un lot atât de numeros de mașini vintage care se opresc pe la noi. Iar privirile nu au fost dezamăgite. Și nici auzul, deoarece motoarele bolizilor eleganți și sportivi în același timp s-au făcut auzite de la depărtare. Dar ce s-a putut vedea la Hilton: Mercedes, Porsche, Austin Healey, Alfa Romeo și Volvo sunt doar câteva dintre mărcile care provoacă palpitații în rândul marilor pasionați de autoturisme vechi și frumoase. Și costisitoare, căci numai întreținerea unui asemenea exemplar în vederea participării la raliuri precum Liege – Sofia costă mii și mii de euro pe an. Un hobby pe care nu mulți români simpli și-l pot permite.
Potrivit Ralucăi Sînza, marketing excecutive la Hotel Double Tree din Oradea, grupul de „raceri” va înnopta aici, iar marți (25 august) va porni mai departe întru descoperirea României: un nou popas la Sibiu, o trecere pe Transfăgărășan și pe Valea Oltului, respectiv o primire fastuoasă la București, unde mulți oameni importanți pasionați de cai putere și-au anunțat deja participarea la întâlnirea cu alaiul motorizat. Printre ei și președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. Cât despre oprirea pe la noi, unul dintre șoferi, un francez, a declarat că a avut parte de cea mai „călduroasă primire dintre toate” de până acum. Să sperăm că impresia bună de azi să nu dispară (total) după ce mașinile prețioase vor ajuge pe DN 76 în drumul lor spre Sibiu.
Convoiul a beneficiat de prezența Jandarmeriei și a Poliției bihorene. Chestorul Liviu Popa, șeful IPJ, dar și șeful Poliției Rutiere Bihor, cms-șef Dorin Sava au venit la Hilton pentru a vedea frumusețile pe 4 roți. De asemenea, au admirat mașinile consilierul local Cristian Pușcaș și fiul său, precum și șeful ISU „Crișana”, generalul Ioan Baș.
Raliul Liege – Sofia – Liege își are originile în anul 1931, când Motor Union din Liege a organizat maratonul automobilistic Liege – Roma – Liege. A fost o aventură de 4 zile și 4 nopți la care au luat parte toți marii piloți ai epocii. În timp, răspunzând noilor exigențe ale șoferilor, organizatorii au trecut la diversificare. Ediția din 2015, dedicată Carpaților (potrivit site-ului oficial al evenimentului), nu va fi repetată. De asemenea, punctul terminus va fi capitala României. Deci, în 2016, șoferii vor avea ocazia să descopere alte zone ale continentului. Șoferii au început să conducă în 21 august și vor ajunge la București în 27 august. De acolo, mașinile se vor întoarce pe trailere, iar proprietarii lor cu avionul.
apr. 27, 2017 0
sept. 27, 2016 0
mart. 13, 2016 0
sept. 29, 2015 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0