Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
aug. 20, 2015 Andrei Şandor Administrație 0 3107 vizualizari
Firma sub tutela căreia operează cofetăria Bacio Dolce de pe str. Independenței se va ocupa de amenajarea terenului de lângă Sinagoga Neologă aflată încă lucrări de reabilitare / restaurare. Primăria Oradea a anunțat joi, 20 august, că a fost semnat un contract de parteneriat în acest sens între firma menționată, Municipalitate și Comunitatea Evreilor. „Contractul prevede ca, până în vara anului următor, firma să reabiliteze calcanul (peretele exterior lateral) clădirii aflate lângă sinagogă, pe strada Independenţei nr. 24, unde societatea deţine un spaţiu comercial. De asemenea, firma va amenaja pe cheltuiala sa terenul situat între sinagogă şi Crişul Repede, precum şi pe cel dintre sinagogă şi strada Independenţei”, transmite administrația locală. O altă miză a înțelegerii este că pe spaţiul amenajat vor fi amplasate două terase aferente activităţilor comerciale proprii ale firmei care administrează cofetăria Bacio Dolce. Potrivit comunicatului redactat de Primărie, „valoarea lucrărilor de amenajare a terenului aferent Sinagogii Neologe vor fi compensate cu taxa de administrare a terenului pus la dispoziţie de Municipiul Oradea şi a taxei fiscale datorate pentru folosinţa terenului conform prevederilor în vigoare ale Codului Fiscal”.
iun. 11, 2017 0
iul. 29, 2016 0
mai 15, 2016 0
nov. 23, 2015 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur