Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
aug. 19, 2015 Daniel Ardelean Auto, business 0 3134 vizualizari
Prostituatele care lucrează pe străzile din Italia vor trebui să poarte veste reflectorizante, pentru ca şoferii să le poată vedea pe timpul nopţii.
Femeilor, care lucrează în cartierul roşu de la periferia oraşului Milano, li s-a impus să îşi pună, peste fustele mini, veste reflectorizante.
Luciano Sinigaglia, viceprimarul comunei Spino d’Adda (aflată la 19 km de Milano) a declarat că prostituatele trebuie tratate ca lucrători stradali şi forţate să poarte haine care să le facă vizibile şoferilor care se află în trafic.
Sinigaglia a mai spus că femeile reprezintă o problemă de „siguranţă în trafic” iar cei care se plimbă pe străzi noapte fără vestele reflectorizante vor fi arestaţi, după ce o nouă lege va intra în vigoare, luna viitoare.
Viceprimarul a mai adăugat că prostituatele ar trebui tratate precum muncitorii care construiesc şosele şi că trebuie forţate să utilizeze respectivele veste.
Unii dintre localnici au fost amuzaţi de măsurile pe care autorităţile doresc să le impună şi spun că spera ca nu se vor trezi că plătesc vreun drumar în loc de o prostituată.
ian. 22, 2020 0
feb. 08, 2018 0
nov. 14, 2024 0
nov. 04, 2024 0
oct. 15, 2024 0
oct. 15, 2024 0