Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
iul. 29, 2015 Andrei Şandor Actualitate 0 1982 vizualizari
Firme cunoscute în materie de contracte cu Municipalitatea, Drumuri Orășenești și Drumuri Bihor au trecut peste rivalități și au decis să nu piardă lucrarea privind al treilea tronson al pistei de biciclete care leagă Oradea de comuna maghiară Berettyoujfalu (foto – freerider.ro). Deci și-au dat mâna și au depus o ofertă comună. Singura ofertă depusă. Prin urmare, conform datelor oferite de Primăria Oradea, suma de 1,36 milioane de lei va fi împărțită de cele două firme după ce, în urma analizei ofertei, s-a decis semnarea contractului de execuție. Vorbim despre 8.930 de metri, porțiunea cu pricina făcând legătura cu pista de biciclete din comuna Borș. De fapt, este vorba despre prelungiri ale pistei inițiale, realizarea lor fiind posibilă datorită economiilor realizate de municipalitatea orădeană. Economiile provin din diferența de bani dintre valoarea estimată și valoarea contractată a contractelor, dar și din economiile realizate în timpul execuțiilor lucrărilor. Acest șantier va începe după predarea de miercuri, 29 iulie, a amplasamentului. Finalizarea este prevăzută pentru mijlocul lunii septembrie.
feb. 06, 2023 0
mart. 27, 2022 0
feb. 19, 2020 0
aug. 03, 2017 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0