Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
iul. 24, 2015 Florin Coman business 0 2855 vizualizari
După ce au vândut peste 25.000.000 de bucăți din mobilierul respectiv, cei de la Ikea atenționează clienții care au cumpărat dulapuri de la ei. Avertizarea vine după două accidente mortale în care dulapuri au căzut peste doi copilași: unul de 2 ani împliniți, iar celălalt de 23 de luni. Ambele cazuri s-au petrecut în Statele Unite ale Americii, dar se pare că obiecte similare au ajuns și la clienți din Europa. Conform adevărul.ro, care citează oficialii celebrului lanț de magazine, „proprietarii ar trebui să înceteze să utilizeze aceste produse dacă nu sunt puternic ancorate în perete”. De altfel, în instrucțiunile de utilizare se precizează acest lucru, însă cumpărătorii nu sunt neapărat foarte atenți la aceste amănunte. Detalii care, în situația actuală, pot fi salvatoare de vieți. Ikea s-a oferit să repare piesele clienţilor sau să le înlocuiască.
Pe de altă parte, pagina oficială a Ikea România vorbește și despre o altă neregulă precizțnd că se recomandă clienților care au cumpărat barierele de siguranță PATRULL KLÄMMA și PATRULL SMIDIG să nu le folosească în partea superioară a scărilor. „În timpul celor mai recente teste, realizate cu ajutorul unor laboratoare independente, s-a observat că sistemul de fixare prin presiune între pereți poate ceda și se poate desprinde. Întrucât desprinderea ar putea cauza căderea în timpul utilizării în partea superioară a scărilor, compania IKEA a decis să recheme de pe piață barierele de siguranță PATRULL KLÄMMA și PATRULL SMIDIG”, scrie pe pagina web a companiei. Mai multe informații găsiți AICI.
nov. 04, 2024 0
oct. 15, 2024 0
oct. 15, 2024 0
oct. 10, 2024 0