Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
iul. 22, 2015 Andrei Şandor Actualitate, Sănătate 0 2647 vizualizari
La prima apariție oficială în fața presei în calitate de manager al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Bihor, Gheorghe Pintea spune că are intenția de a eficientiza instituția pe care o conduce. Directorul interimar a anunțat deja o primă reușită: economii de aproximativ 100.000 de lei în urma renegocierii mai multor contracte. Practic, potrivit lui Pintea (foto), nu există contract (de diverse servicii și / sau utilități, medicina muncii, IT, gestiune etc.) care să nu aibă o valoare mai mică, scăderile fiind între 3% și 25%. De asemenea, conform directorului, și contractul cu Spitalul Municipal „Dr. Gavril Curteanu” a fost renegociat, SAJ efectuând, la solicitarea unității medicale, transport intraspitalicesc de pacienți. „Majoritatea contractelor erau expirate din luna aprilie. A fost o perioadă în care vechea conducere nu mai avea drept de semnătură. Am luat fiecare contract în analiză”, spune Gheorghe Pintea. Cu toate că o reducere de 25% a valorii unui contract înseamnă destul de mult, noul manager al Ambulanței Bihor nu vrea să afirme că vechile sume au fost umflate. În schimb, directorul precizează că și în Raportul Corpului de Control s-a cerut ca anumite contracte să fie reanalizate și renegociate.
Pe lângă Pintea, din actuala conducere a SAJ Bihor mai fac parte fostul manager, dr. Daniela Petrișor (acum director medical), dar și consilierul local orădean Adrian Stângă (director tehnic).
ian. 02, 2021 0
aug. 11, 2017 0
mai 05, 2017 0
feb. 07, 2017 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0