Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
iun. 12, 2015 Andrei Şandor Actualitate 0 1964 vizualizari
Cei câțiva stejari din Piața Unirii nu sunt singurii arbori care umbresc proiectele aflate în derulare și finanțate din bani europeni nerambrusabili. S-a mai scris în presă că Primăria Oradea nu are aviz de la Agenția pentru Protecția Mediului (APM) nici în privința copacilor din perimetrul în care se desfășoară lucrările la Complexul Nymphaea. Și totuți, șantierul merge înainte, dar se pare că Muncipalitatea se va descurca în privința lor. Ieri, în conferința de presă susținută de viceprimarul Mircea Mălan la fața locului, edilul a declarat că din corespondența pe care administrația locală a purtat-o cu APM Bihor reiese că pasul birocratic privind realizarea unui studiu de impact nu poate fi realizat. De ce? Pentru că, spune Mălan invocându-i pe cei de la Mediu, elaborarea studiului de impact nu mai poate fi făcută în cazul în care sunt lucrări deja demarate în zona copacilor în chestiune. Arborii au fost marcați și, cel mai probabil, nu vor mai sta mult în picioare. Direcția Tehnică a Primăriei a aprobat deja tăierea lor. de menționat, totuși, că proiectul de la fostul Ștrand Municipal prevede și plantarea a peste 500 de arbori. Lucrările de la Complexul Nymphaea ar trebui finalizate în decembrie 2015.
aug. 24, 2016 2
iul. 26, 2016 1
sept. 08, 2015 0
sept. 08, 2015 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0