Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
iun. 03, 2015 Andrei Şandor Actualitate 0 2946 vizualizari
Judecătorii de la Tribunalul Bihor au dat sentința de etapă în cazul vicepreședintelui Consiliului Județean, Kiss Alexandru (foto), și al omului de afaceri Beniamin Rus. Aceștia sunt, începând cu această după amiază, sub control judiciar, cu toate că procurorii DNA au cerut arestarea lor preventivă în dosarul de corupție cu multiple ramificații în care cei doi sunt cercetați. Așa cum și bihorstiri.ro a scris ieri, anchetatorii rețin infracțiuni precum spălare de bani, abuz în serviciu, luare de mită şi trafic de influenţă în cazul lui Kiss, iar la Rus apar spălare de bani şi instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice. Împreună, cei doi ar fi reușit să provoace un prejudiciu de peste 6 milioane de euro pentru Consiliul Județean Bihor, în urma vânzării, aparent cu dedicație, a două terenuri către firma Selina a lui Rus. Se întâmpla în anul 2006, când Kiss era președintele CJ. Patronul firmei de construcții l-ar fi mituit pe politician tocmai în vederea favorizării firmei sale în cadrul procedurii de vânzare a acelor terenuri destinate edificării unor locuințe (în zona Universității și pe Calea Aradului). De asemenea, celor doi (care ar fi acționat în cârdășie cu alți inculpați dn același dosar) li se reproșeaază că ar fi spălat mai multe milioane de euro începând cu anii 2003 – 2004. Pe lângă toate acestea, Kiss Alexandru mai este în vizor pentru că, împreună cu defunctul Alexander Mudura, timp de mai mulți ani, ar fi făcut presiuni asupra Electrocentrale Oradea pentru ca această companie să cumpere cărbune de la o anumită firmă din Ungaria.
Vă invităm să citiți AICI mai multe despre dosarul amplu de corupție.
Mai mult ca sigur, DNA va încerca să obțină în continuare arestarea celor doi, sentința de miercuri, 3 iunie, a Tribunalului Bihor nefiind definitivă.
oct. 13, 2022 0
nov. 16, 2021 0
sept. 17, 2021 0
ian. 30, 2019 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0