Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
mai 31, 2015 Andrei Şandor Învăţământ 0 1954 vizualizari
Studentă la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea, anul III, Adriana Denisa Stejeran (foto) a obţinut premiul I la etapa naţională a concursului de traduceri dintr-un autor francofon Mot à Monde. Competiția a fost organizată de Institutul Francez din Cluj-Napoca în colaborare cu Ambasada Franţei si Agenţia Universitară a Francofoniei. Studenta la engleză-franceză a avut de tradu din romanul „Meursault, contre-enquête” al scriitorului algerian Kamel Daoud. Acesta a obţinut în 2014 Premiul celor cinci continente ale francofoniei. Potrivit informațiilor transmise de conf. univ. dr. Rodica Tomescu, șefa Departamentului franceză-germană, Adriana Denisa a fost premiată la Cluj-Napoca, ceremonia desfăşurându-se în cadrul unui club de lectură organizat de librăria Cărtureşti şi Institutul Francez din Cluj-Napoca. Premiul I din acest an este al 4-lea dintre cele pe care studenţii Facultăţii de Litere de la Oradea le-au obținut pe parcursul celor 9 ediţii ale concursului Mot a Monde.
nov. 19, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 13, 2024 0