Actualizat noiembrie 26th, 2024 11:18 PM
mai 12, 2015 Florin Coman Actualitate 0 3213 vizualizari
Prima ediție a concursului între licee „Eu&UE”, organizat de deputatul european Emilian Pavel, membru al Grupului Socialiștilor și Democraților Europeni din Parlamentul European, a fost un real succes. Sâmbătă, 9 Mai, de Ziua Europei, aproximativ 200 de liceeni bihoreni au umplut sala Filarmonicii de Stat din Oradea pentru a asista la finala competiției. Inițiată de Pavel și desfășurată pe durata a trei săptămâni, acțiunea a fost organizată, în paralel, pe doua paliere: un concurs de clipuri video și unul de eseuri, tratând teme legate de valorile europene, dar și de beneficiile pe care românii le au și le pot avea ca și cetățeni ai Uniunii Europene. Au fost invitate să participe toate liceele din Bihor, elevi din peste 20 de instituții de învățământ înscriindu-se în concurs. Clipurile, realizate de 12 echipe de elevi de la mai multe licee din județ, au fost postate pe pagina de Facebook a concursului ‘’Eu&UE’’, elevii și prietenii lor fiind invitați, în perioada 30 Aprilie – 6 Mai, să voteze pentru filmele favorite. Au fost peste 65.000 de accesări. Cu ocazia finalei din data de 9 Mai, toate clipurile au fost difuzate, iar echipele care au obținut cele mai multe voturi au fost premiate.
Locul I a fost câștigat, în urma votului online, de către echipa Colegiului Național ‘’Octavian Goga’’ din Marghita, formată din elevii Strava Salomea, Grama Bogdan și Pop Sergiu, care au obținut 2605 voturi și au fost premiați cu o cameră video HD și 3 memory stick.Locul II a revenit echipei Colegiului Național ‘’Avram Iancu’’ din Ștei, formată din elevii Clepcea Beatrice Roxana, Sandra Ioana Maria și Jurca Mădălin, care au primit 1.611 voturi, fiind premiați cu o Action Camera și 3 stickuri de memorie. Locul III aparține elevilor Liceului Tehnologic Nr. 1 din Șuncuiuș, Ardelean Andrei, Bodea Alex și Gavriluț Raul, al căror clip video a obținut 1.450 de voturi, premiul constând într-un aparat foto digital și 3 memory sticks. În urma vizionării clipurilor, juriul a decis și acordarea unui premiu special, apreciind creativitatea și originalitatea elevilor Liceului Teoretic ‘’Aurel Lazăr’’ din Oradea, Diacon Vanesa, Dobai Răzvan și Fekete Mark, premiați cu o cameră foto digitală.
Finala concursului a constat în trei probe: o sesiune de întrebări de cunoștințe generale legate de Uniunea Europeană; două sesiuni de dezbateri, în care echipele au ales un subiect dintr-o listă propusă de organizatori, urmând apoi să susțină o teză contrară; precum și o probă care a constat în prezentarea unei personalități din țara noastră care a promovat sau promovează valorile europene. La această probă, Vasile Pușcaș, fostul negociator șef al României în procesul de aderare la Uniunea Europeană, a fost prezentat de toate cele 3 echipe participante ca fiind personalitatea cea mai marcantă care a contribuit la parcursul european al României.
Câștigătorii primei ediții a concursului „Eu & UE” sunt:
Premiul I – elevii Liceului Tehnologic numărul 1 din Șuncuiuș (Petruș Maria, Brândaș Beniamin și Cipleu Ionuț), care au câștigat 3 tablete și 3 memory stick-uri
Premiul II – elevii Liceului Vocațional ‘’Nicolae Bolcaș’’ din Beiuș (Cata Camelia, Lezeu Bianca, Petrilă Giulia și Toma Raul), care au primit tablete Kindle și stick-uri de memorie
Premiul III – elevii Colegiului Național ‘’Octavian Goga’’ din Marghita (Borz Miruna, Maior Georgiana și Bule Marius), care au fost răsplătiți cu trei Mp3 playere și trei stick-uri de memorie.
ian. 05, 2022 0
nov. 13, 2020 0
aug. 13, 2020 0
iul. 28, 2020 0
nov. 26, 2024 0
nov. 26, 2024 0
nov. 26, 2024 0
nov. 26, 2024 0