Actualizat aprilie 8th, 2025 1:32 PM
apr. 25, 2015 Andrei Şandor Actualitate 0 2278 vizualizari
Congresul UDMR, recent încheiat, a adoptat un pachet întreg de măsuri privind politicile familiale, iar deputatul bihorean Szabo Odon (foto) este unul dintre contributorii la proiectul social al Uniunii. Liderul UDMR Bihor se gândește la o serie de modalități prin care natalitatea ar putea crește, iar viața de zi cu zi a celei mai năpăstuite clase sociale din România – cea de mijloc – ar putea să se îmbunătățească simțitot. Vineri, 24 aprilie, într-o conferință de presă susținută la Oradea, Szabo și-a etalat propunerile, fără să-și ascundă admirația la adresa Guvernului Năstase care, în opinia demnitarului maghiar, a avut „cea mai coerentă abordare în domeniul politicilor sociale”. Potrivit deputatului UDMR, una dintre cele mai de impact măsuri ar fi reducerea cu 16% a TVA pentru tot ceea ce înseamnă utilităţi (apă curentă, gunoi menajer, încălzire, electricitate). Astfel, familiile ar economisi efectiv bani cu care ar putea face alte lucruri. „Trebuie doar ca statul să poată acoperi un chash-flow de trei până la şase luni, pentru că aceşti bani se întorc apoi în economie”, a declarat parlamentarul.
De asemenea, Szabo Odon (și UDMR) militează pentru ca unul dintre părinţi să poată sta acasă timp de 3 ani cu copilul mic. Deci până la vârsta legală pentru a fi înscris la grădiniţă. Cât despre banii pentru acel părinte, parlamentarul spune că respectivul ar urma să primească 50% din venitul realizat în cele 18 luni anterioare naşterii copilului, dar nu mai puţin de 1.000 de lei.
Schimbarea radicală a modului în care sunt acordate ajutoarele sociale este, de asemenea, inclusă în strategia UDMR. Deputatul bihorean consideră că asistații social care sunt apți de muncă ar trebui să beneficieze de ajutoarele sociale doar în urma încheierii unor contracte de muncă cu primăriile. un fel de regim de zilier, persoanele în cauză putând beneficia inclusiv de programele de reconversie socială. „Trebuie să o recunoaştem: azi sistemul funcţionează ca o formă de mită electorală. Primarii dau ajutoare sociale gândindu-se că, la alegeri, se vor bucura de recunoştinţa concetăţenilor lor”, a spus Szabo Odon.
Un aspect de suflet pentru politicianul udemerist pare să fie cel referitor la familiile cu mulți copii. Se știe că președintele executiv al UDMR Bihor se află într-o asemenea situație. În opinia lui Szabo, pentru ca acești copii să nu aibă probleme în materie de acces la cultură, începând cu cel de-al treilea copil aceștia să se bucure de acces gratuit la spectacole. Dar asta nu e tot: liderul filialei bihorene a UDMR consideră că Statul / autoritățile locale ar trebui să le ofere acestora gratuitate la călătoria cu trenul sau pe mijloacele de transport în comun. De asemenea, respectivii ar trebui scutiți de plata taxei pentru înscrierea la bibliotecă.
Abordarea UDMR cu privire la politicile sociale poate fi descărcat și lecturat.
mart. 15, 2018 0
iun. 20, 2017 1
mai 25, 2017 0
apr. 28, 2017 0
apr. 08, 2025 0
apr. 08, 2025 0
apr. 08, 2025 0
apr. 08, 2025 0