Actualizat noiembrie 25th, 2024 1:58 PM
apr. 10, 2015 Florin Coman Actualitate 1 4424 vizualizari
Față de cazurile câțiva lei, pentru care ANAF a pus deja lacăt pe mai multe magazine / firme din Municipiul Oradea, ceea ce s-a întâmplat ieri, 9 aprilie, este o adevărată lovitură dată evaziunii fiscale. Inspectorii au reușit să prindă cu mâța în sac (a se citi „cu banii în casa de marcat”) una dintre cele mai căutate sharomerii din oraș. Mini restaurantul „La Turcu” nu mai poate să își servească clienții deoarece i-a fost suspendată activitatea până pe 9 mai. Afișul standard cu motivul închiderii temporare a fost lipit pe ușa de intrare, iar reprezentanții shaormeriei au considerat că merită ca oamenii care trec pe acolo și văd cu surprindere că localul a fost închis să știe cauza concretă: „…100 de lei în plus în casă”.
Cert este că, din câte se pare, măsurile de îmblânzire pe care le promitea premierul Victor Ponta în prima zi a acestei luni se lasă în continuare așteptate. Era vorba despre faptul că, spre exemplu, nu va mai fi suspendată activitatea decât pentru sume în neregulă de minimum 300 de lei. La „La Turcu” a fost dispusă măsura închiderii pentru o lună de zile în urma găsirii unei neconcordanțe de 100 de lei. Bani care s-ar fi putut aduna și din resturile pe care unii clienți nu le cer atunci când comandă la geam și primesc marfa. Dar poate că șeful Guvernului a făcut o poantă de 1 aprilie și nici nu se va pune problema ca aceste controale să fie cu final mai puțin dur la adresa celor prinși cu sume neglijabile.
nov. 25, 2024 0
nov. 25, 2024 0
nov. 25, 2024 0
nov. 25, 2024 0
100 lei intr-o singura zi si ma gandesc ca inspectorii nu au mers spre seara. Este clar ca aici nu e vorba doar de ciubucul lasat de clienti (care defel nici nu se lasa la o saormerie).
Evaziunea fiscala in forma continuata este exact ceea ce trebuie starpit. Fiindca nu e vorba doar de acei 100 lei din acea zi. Sper totusi ca mai ales dupa ce TVA-ul va fi de 9% pentru alimente (inclusiv pentru shaorma) sa nu mai existe nici o covrigarie care sa nu emita bonul fiscal.