Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
apr. 08, 2015 Andrei Şandor Actualitate 0 1528 vizualizari
Timp de 3 zile, o echipă de cadre didactice din cadrul Liceului „Don Orione” (str. Cazaban) lucrează la fondarea unei şcoli de parenting pentru toţi cei care au copiii înscrişi la această instituţie din cartierul Ioșia. Scopul primordial al acțiunii care a început marți, 7 aprilie, este informarea părinţilor despre particularităţile de dezvoltare specifice diferitelor etape de vârstă (copilăria mică, copilăria, preadolescenţa şi adolescenţa). De asemenea, se vrea iniţierea acestora în diferite strategii de eficientizare a relaţiei cu propriii copii şi cu şcoala. Participanții la acest curs de parenting vor avea parte de o serie de lectorate, programe de consiliere de grup și individuale, respectiv de constituirea unor grupuri de suport pentru părinţii aflaţi în impas. Proiectul urmărește sensibilizarea părinţilor şi a comunităţii locale cu privire la importanţa implicării active şi directe a părinţilor în dezvoltarea armonioasă a propriilor copii. Organizatorii de la „Don Orione” informează că activitatea va fi susţinută şi de reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor şi ai Departamentului de Psihologie din cadrul Universității din Oradea. Miercuri (8 aprilie) și joi (9 aprilie), cursul de parenting începe la ora 17.
dec. 15, 2014 0
apr. 02, 2012 0
sept. 10, 2011 0
iun. 25, 2011 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0